Descoperire uluitoare la Mamaia: Un motor de avion a fost recuperat din mare

de D.G.    |    21 Ian 2017   •   12:57
Descoperire uluitoare la Mamaia: Un motor de avion a fost recuperat din mare foto: ISU Dobrogea

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a intervenit sâmbătă dimineaţă, de la ora 7,30, pe plajă la Mamaia, pentru a recupera de la limita mării un corp metalic din aluminiu ce pare a fi motor de aeronavă, potrivit Agerpres.

Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, a declarat pentru AGERPRES că împuternicitul la comanda ISU Dobrogea, colonelul Daniel Gheorghe Popa, l-a informat, că, deşi iniţial s-a crezut că este vorba despre un rezervor exterior suplimentar pentru aeronave, după recuperarea componentei aeronautice se pare că ar fi vorba despre un echipament pentru propulsarea aeronavelor.

"Mi-a spus că pare mai degrabă a fi vorba despre un motor de avion, dar că nu se pot face speculaţii pe această temă şi că este aşteptată o comisie a Autorităţii Aeronautice Civile şi specialişti militari pentru a examina corpul recuperat din mare", a precizat Adrian Nicolaescu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, a explicat că piesa metalică recuperată din mare, sâmbătă dimineaţa, are un diametru de aproximativ 500 cm, lungimea de 1.500 cm şi greutatea de aproximativ 400 kg, fiind construită din plăci dintr-un aliaj de aluminiu, îmbinate prin nituire.

"Corpul metalic era adânc înfipt în nisip, la limita dintre plajă şi apa mării şi echipa de intervenţie pirotehnică a lucrat aproximativ două ore pentru a-l scoate la suprafaţă din nisipul îngheţat. Ulterior, echipamentul a fost transportat şi depozitat în incinta unităţii din Constanţa, unde va fi expertizat de specialiştii în aeronautică, înainte de a fi prezentat presei, după cum s-a dispus", a afirmat Anca Chiriţă.

Parteneri
x close