Antena 3 CNN Actualitate Despre scriitori celebri și… hobby-urile lor mai puțin cunoscute!

Despre scriitori celebri și… hobby-urile lor mai puțin cunoscute!

Procesul creativ al scrisului poate reprezenta un secret pentru cei dintre noi ce nu avem veleitati compozitorice. Atunci cand citim ne dăm seama că universul din paginile cărților este vast și conturat în cele mai mici detalii. Pentru a crea in operele lor o paleta variata de emoții, autorii trebuie să își îndrepte atenția și spre alte activități relaxante, cum ar fi hobby-urile.

Despre scriitori celebri și… hobby-urile lor mai puțin cunoscute!
de Georgiana Adam    |    26 Noi 2020   •   12:08

În faimoasa sa carte Mistere și Maniere, Flannery O’Connor nota:

„Știu o gramada de autori de ficțiune care pictează, nu pentru că ar fi pictori desavarsiti, ci pentru că îi ajută în procesul creativ al scrisului. Pictura îi obliga sa se uite la lucruri. A scrie ficțiune implica sa spui lucruri, sa arati lucruri…Orice disciplina te poate ajuta sa scrii: logica, matematica, teologia și, bineînțeles, desenul. Orice te ajuta sa privesti, sau orice te obliga sa vezi.” 

În continuare, îți vom dezvălui cum autori celebri și-au folosit timpul liber pentru a putea obține cele mai bune rezultate în domeniul scrisului. Unele dintre aceste hobby-uri, pe care nu le-am asocia în mod normal cu o performanta scriitoricească, ni se pot părea ciudate.

Pentru mulți dintre noi, Lev Tolstoi, un clasic al literaturii rusești, ale cărui cărți sunt nelipsite din bibliotecile copilăriei noastre și care poarta parfumul noptilor de vacanta în care citeam Război și Pace sau Anna Karenina, a fost un împătimit al sahului, pe care l-a practicat din copilărie până la o varsta inaintata.

În ediția saptamanala din 1907 a ziarului Times, Aylmer Maude spunea: Pe cand Tolstoi era un ofițer tânăr în Caucaz, i-a fost promisă Crucea Sfantului Gheorghe pentru curaj, dar fiind absorbit într-un joc de șah a ratat sa se prezinte la datorie cu o seara inainte de decernarea distinctiei. A fost o intamplare nefericita atunci când comandantul diviziei a vizitat armele ce trebuiau sa fie în grija lui Tolstoi și negasindu-l la datorie l-a arestat, motiv pentru care, a doua zi, cand au fost decernate distincțiile, Tolstoi nu s-a putut prezenta.”

Un al doilea scriitor faimos, de data aceasta pentru nuvele și romane politiste, Agatha Christie s-a inspirat în creațiile sale din expedițiile arheologice la care lua parte impreuna cu sotul sau, faimosul arheolog Max Mallowan.

Este destul de cunoscut faptul ca faimoasa doamna își documenta expeditiile cu ajutorul fotografiilor ce au fost folosite până și în scurtele sale memorii, dar și ca sursa de inspirație pentru numeroasele sale opere de ficțiune. În timpul unei astfel de expediții, Agatha a curatat o parte din exponatele arheologice cu crema ei de fata, o mișcare destul de ingenioasa tinand cont ca la ora actuala acestea sunt unele dintre cele mai bine păstrate exponate din fildeș.

Un hobby cel puțin neobișnuit îl întâlnim la Vladimir Nabokov, scriitorul american de origine rusă, ce este foarte cunoscut datorită operei sale Lolita”. În timpul sau liber, acesta era lepidopterist, ceea ce înseamnă ca urmărea îndeaproape fluturii si moliile.

Un citat faimos al scriitorului spune ca: Plăcerile și recompensele inspirației literare sunt consistent mai mici în raport cu descoperirea sub microscop a unui nou organ al unei specii descoperite în munții din Iran sau Peru. Dacă nu ar fi fost o revoluție în Rusia, m-as fi devotat in totalitate lepidopterologiei si nu as fi scris niciun roman.”

Castigatorul premiului Nobel, Ernest Hemingway era pasionat de petrecerea timpului în aer liber, iar activitățile sale preferate erau pescuitul si vanatoarea. A mers in nenumarate safariuri Africane si a fost un pescar desavarsit în apele adanci ale Marii Caraibelor.

Poate mai puțin cunoscut este faptul ca în 1935 a capturat cel mai mare istioforide (peste spada) din istorie până în prezent. Numeroasele sale aventuri au fost mereu o sursa de inspirație pentru romanele pe care le-a scris și a trăit conform propriului dicton: Pentru a putea scrie despre viața mai intai trebuie sa o traiesti.”

Un autor modern, pe care toți îl cunoaștem datorită ecranizarilor cărților sale, mai exact trilogia Stapanul Inelelor” si Hobbitul” a fost J.R.R Tolkien, un filolog recunoscut, care a studiat mai multe limbi și a predat limba anglo-saxona la Universitatea Oxford. El a început sa inventeze limbaje fantasmagorice de la o varsta frageda, hobby ce l-a păstrat pe tot parcursul vieții sale. Chiar a recunoscut într-o scrisoare trimisă în 1916 viitoarei lui soții, ca lucrează de zor la limbajul lui zănatic, fără sens, și, în ciuda faptului ca își iubeste creatia, tot poate părea un hobby nebun.

(o mostră din limbajul folosit în creațiile sale)

Totuși, fără ajutorul acestei limbi inventate, universul Pamantului de Mijloc (Middle Earth) nu ar fi existat. În 1930 Tolkien a afirmat: Inventarea unui limbaj și a mitologiei sunt procese interconectate. Limba își va oferi universul mitologic”.

Pentru Ayn Rand, colectarea de timbre era un refugiu atunci cand nu scria și nu își promova romanele realiste de tip obiectiv. Autoarea, cunoscută pentru Izvorul” (Fountainhead) și Revolta lui Atlas”, spunea într-un articol din 1971 pentur Minkus Stamp, dacă mă simt obosită după o întreaga zi de scris, petrec o ora cu colecția mea de timbre, lucru ce mă ajuta să-mi continui activitatea pentru restul serii”.

În aprilie 1999, posta americana a lansat o colecție de timbre cu operele lui Ayn Rand, ceea ce s-a dovedit a fi un tribut foarte inspirat.

Faptul că autorii celebri de mai sus aveau hobby-uri neobisnuite nu ar trebui sa ne mai surprindă, avand in vedere ca aceste pasiuni constituiau o sursa de inspirație pentru procesul creativ. Prin urmare, daca ai parcurs lista noastra de hobby-uri si ai fost surprins/a, te invitam sa ne scrii într-un comentariu care sunt pasiunile tale și cum te ajuta acestea în viața de zi cu zi.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close