Antena 3 CNN Actualitate Din scaunul de ministru, Raluca Prună visează la salariul de la Bruxelles

Din scaunul de ministru, Raluca Prună visează la salariul de la Bruxelles

1 minut de citit Publicat la 08:16 03 Feb 2016 Modificat la 08:16 03 Feb 2016
358404.jpg
Foto: Agerpres
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, face o declaraţie scandaloasă. Într-un interviu acordat presei scrise, aceasta a declarat că după ce-şi va termina mandatul de un an în fruntea ministerului, de-abia aşteaptă să se întoarcă la Bruxelles, unde câştigă mult mai bine.

Raluca Prună are de rambursat un credit de 400.000 de euro unei bănci din Belgia, iar în 2014, ca funcţionar la Bruxelles, a câştigat 7.500 de euro pe lună, de câteva ori mai mult decât în prezent.

Din scaunul de ministru, Raluca Prună visează la salariul de la Bruxelles. Despre urgenţele din Justiţie spune că o fac să se simtă asemenea unui pompier, deşi nu vede priorităţile ca fiind ale ei.

”Stau numai un an, după care mă întorc la Bruxelles din motive lesne de înţeles, se pot vedea şi în declaraţia mea de avere. Înţeleg să vin să fac ce pot eu să fac. Am un mandat de un an, timp în care nu se pot face foarte multe lucruri. Mă simt ca un pompier care trebuie să stingă un foc, că sunt foarte multe urgenţe pe care mă obligă funcţia să le tratez cu prioritate. Nu sunt priorităţile mele, sunt lucruri care trebuiau făcute”, a spus ministrul pentru revista22.ro.

×
Etichete: Raluca Prună
x close