Aflat în Australia cu prilejul Zilei Mondiale a Tineretului, întâlnirea anuală mondială a credincioşilor catolici, Papa Benedict al XVI-lea şi-a cerut scuze oficial, în premieră, în faţa victimelor abuzurilor comise în Australia de preoţi catolici pedofili. Mai concret, în această ţară 107 preoţi şi credincioşi catolici au fost acuzaţi de abuzuri sexuale şi violuri asupra minorilor, iar victimele şi rudele acestora au ieşit în stradă, solicitând Bisericii Catolice să îşi judece supuşii.
Misiunea Sfântului Părinte este însă una extrem de grea. El s-a declarat ?profund dezolat de suferinţele îndurate de victime? şi le-a asigurat că le împărtăşeşte suferinţa. Fraza respectivă a fost adăugată de Papă textului distribuit presei. Termenul în engleză ? ?deeply sorry? corespunde scuzelor pe care le cereau deschis unele dintre victime. Totuşi, cuvintele sale nu au domolit spiritele la Sydney, pentru că asociaţiile victimelor au continuat să protesteze: mulţi dintre cei abuzaţi spun că scuzele vin prea târziu şi că nu îi ajută cu nimic.
Suveranul Pontif a subliniat că faptele preoţilor vinovaţi de abuzuri sexuale asupra unor copii sunt o ruşine pentru toţi credincioşii. A declarat că este profund indignat de suferinţa pe care abuzaţii au îndurat-o şi că vinovaţii ar trebui să fie pedepsiţi conform legii: ?Vă cer tuturor să ne sprijiniţi şi să-i ajutaţi pe episcopi să lucreze împreună ca să combatem acest rău. Victimele ar trebui să primească mai multă compasiune, iar cei responsabili de aceste rele trebuie aduşi în faţa justiţiei?, a spus Papa Benedict.
Papa subliniase deja ?ruşinea? resimţită de Biserică în privinţa cazurilor de pedofilie imputate unor membri ai clerului, în cursul unei deplasări în SUA din aprilie, dar nu mai prezentase scuze publice. Ca atare, vizita din Australia marchează un nou pas în recunoaşterea unui fenomen care vizează numeroase Biserici din întreaga lume şi a suferinţelor pe care le-a provocat.
?DOAR VORBE GOALE?
Părinţii a două fete, victime ale unui preot din Melbourne, consideră că scuzele Papei sunt ?dezamăgitoare?. ?Sunt doar vorbe, acelaşi lucru pe care îl auzim de 13 ani. Sunt doar scuze, nu există nimic concret?, a declarat tatăl celor două fete abuzate. Una dintre ele s-a sinucis în urma abuzurilor îndurate. Broken Rites, un grup care reprezintă victimele abuzurilor comise de preoţi în Australia, are o listă de 107 cazuri de preoţi condamnaţi pentru abuzuri sexuale, dar afirmă că numărul real de fapte este mult mai mare. Din păcate, puţine dintre acestea ajung în faţa justiţiei. ?Scuzele sunt un început bun, dar vrem mai mult?, a arătat Chris MacIsaac, purtător de cuvânt al asociaţiei. ?Vrem ca victimele să fie tratate corect, vrem să nu se mai simtă excluse, să nu mai fie abuzate încă o dată de autorităţile catolice!?
Aprilie 2008. Scandalul preoţilor pedofili, ?prost gestionat?
Cu ocazia vizitei în SUA din această primăvară, Suveranul Pontif a arătat, în faţa episcopilor din SUA, că scandalul preoţilor pedofili americani a fost ?foarte prost gestionat?. Acest scandal este un motiv de ?ruşine profundă? şi de ?suferinţe enorme? pentru Biserica Catolică, a subliniat Papa. ?Atenţia şi compasiunea acordate victimelor? trebuiau să fie o prioritate. Mai concret, în SUA, Biserica Catolică, care numără 69 de milioane de credincioşi, a fost afectată de numeroase scandaluri din 2002 încoace, când arhiepiscopul de Boston a recunoscut că a protejat un preot care a agresat sexual tineri catolici. Au urmat romane întregi de dezvăluiri jenante şi avalanşe de plângeri, care au subminat reputaţia şi finanţele instituţiei catolice. Astăzi, potrivit unui raport comandat de biserică, scandalul abuzurilor sexuale asupra minorilor americani implică peste 4000 de preoţi acuzaţi în ultimii 50 de ani, din totalul de 45.000.
Peter Isley, membru al unei organizaţii numite ?Reţeaua celor care au supravieţuit abuzurilor preoţilor?, a minimizat importanţa discursului Papei: ?Noi speram într-o mustrare. S-a uitat direct în ochii persoanelor care sunt responsabile şi, în loc să-i mustre, i-a lăudat?, a spus acesta.
2007. 660 milioane $ pentru victimele abuzurilor sexuale ale preoţilor catolici din Los Angeles
Acum un an, Biserica Catolică din Los Angeles, SUA, a prezentat scuze publice şi a ajuns la o înţelegere financiară cu peste 500 de persoane care au reclamat molestarea. Încheiată cu numai o zi înainte de declanşarea unei serii de procese, înţelegerea reprezintă cea mai mare compensaţie plătită de Biserică: 660 milioane $. Directorul organizaţiei Supravieţuitorilor, David Clohessy, a arătat că unele dintre victime au avut de aşteptat peste 5 decenii să li se facă dreptate. Totuşi, ?nici o înţelegere, nici o sumă de bani nu va putea restabili încrederea şi nu va putea readuce copilăriile furate, încrederea trădată a celor care au fost molestaţi de preoţi şi de episcopii complici. Cu toate astea, înţelegerea la care s-a ajuns reprezintă o victorie imensă pentru supravieţuitorii care au găsit în ei puterea de a reclama abuzurile, de a căuta ajutor în justiţie şi de a îndura o procedură legală lungă şi istovitoare?, a arătat Clohessy.
?Cu siguranţă, s-a înregistrat un progres. Nu e nici o îndoială că sunt mai multe şanse ca în ziua de azi copiii să reclame abuzurile şi mai mulţi oameni înclină să îi creadă. Părinţii sunt mai înclinaţi să sesizeze poliţia, care la rându-i e mai înclinată să ancheteze, iar procuratura e mai înclinată să pună sub acuzare. Din punctul acesta de vedere, lucrurile s-au schimbat. Trebuie spus însă că acest progres nu se datorează ierarhiei bisericeşti, ci se petrece în pofida acesteia?, a mai spus David Clohessy.
De cealaltă parte, într-o notă dată publicităţii de preotul Federico Lombardi, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, se explica faptul că înţelegerea în valoare de 660 de milioane $ reprezintă şi o garanţie a angajamentului pentru eliminarea unor astfel de incidente: ?Înţelegerea la care a ajuns Arhidieceza de Los Angeles pentru un număr mare de abuzuri sexuale comise de preoţi, persoane consacrate şi laici ai Arhidiecezei în ultimele decenii, reprezintă o ştire care în mod evident a stârnit atenţia lumii datorită numărului de cazuri implicate, precum şi datorită sumei în joc?, a admis preotul Lombardi. Cardinalul de Los Angeles, Roger Mahony, şi-a cerut şi el scuze faţă de victime într-o declaraţie ulterioară: ?Înnoiesc cererea de iertare faţă de toate victimele care au suferit de abuzuri sexuale din cauza unor clerici şi repet şi angajamentul meu ferm de a continua programele de prevenire a abuzurilor şi politica activă acum în Arhidieceza de Los Angeles.?
Iowa. 37 milioane $ pentru victimele abuzurilor
La sfârşitul anului 2007, surse bisericeşti din cadrul Diocezei Davenport din statul Iowa au anunţat că vor fi acordate 37 de milioane $ celor 156 de victime ale abuzurilor sexuale comise de preoţii pedofili din acest stat. Potrivit unui acord, urmăririle judiciare care vizau episcopia cu 154 de parohii din sud-estul statului Iowa au luat sfârşit. Martin Amos, episcop al diocezei Davenport, consideră că aceşti bani sunt cel mai bun mod de a-i ajuta pe cei care au suferit abuzuri sexuale comise de preoţi din dioceza respectivă să îşi vindece rănile. Într-un comunicat publicat în pagina electronică a episcopiei, Amos arată că ?Acest acord nu va pune însă capăt durerii victimelor şi mă rog ca ele să poată începe să îşi revină?. Unele abuzuri datează de la sfârşitul anilor 30. ?Preoţii care au abuzat de copii au trădat încrederea oamenilor
şi au trădat Biserica?, a spus Amos.
?În SUA se poate institui un proces bazat pe orice fel de acuză!?
Profesorul Bronisław Misztal, director al Facultăţii de sociologie al ?Catholic University of America? din Washington, încearcă să ofere un alt punct de vedere faţă de fenomenul abuzurilor sexuale comise de un anumit grup de persoane: ?Din punct de vedere statistic, aceste deviaţii nu se prezintă ? procentual vorbind ? în număr major, printre preoţi şi persoane din cadrul Bisericii Catolice, în comparaţie cu restul populaţiei. Ba dimpotrivă, procentajul este mai mic. Însă, în această ţară (SUA ? n.red) se înregistrează un fenomen potrivit căruia se poate institui un proces bazat pe orice fel de acuză. În momentul în care se prezintă o posibilitate de câştig, de a extorca bani, creşte numărul acuzelor.?
?Desigur, o parte este adevărată şi reprezintă o durere. Mă refer şi la persoanele laice şi la clericii de alte confesiuni. (...) La Washington a fost condamnat un pastor baptist pentru pedofilie şi incest faţă de propriile fiice. Această întâmplare, relatată în pagina a XI-a dintr-un ziar local, a avut un ecou cu mult mai mic în comparaţie cu situaţiile referitoare la Biserica Catolică. Trebuie adăugat că acest fapt este şi efectul unei poziţii foarte puternice a Bisericii Catolice în Statele Unite. Potrivit evaluărilor celor mai prudente, în America sunt circa 60 de milioane de catolici practicanţi. Şi, dacă i-am adăuga şi pe imigranţii ilegali, probabil că numărul lor ar ajunge la aproximativ 80-84 de milioane. Aşadar, Biserica Catolică este ? probabil ? cea mai mare realitate eclezială din Statele Unite?, şi-a încheiat Misztal pledoaria.
?Societatea americană dăunează catolicismului?
Papa Benedict al XVI-lea arată că ?individualismul şi relativismul societăţii americane, îi face pe credincioşi să devină superficiali. Pentru că religia nu le mai ghidează viaţa de zi cu zi, mulţi aleg alte confesiuni?. Un simptom îngrijorător, spune Papa, îl reprezintă faptul că 24% dintre americani sunt catolici, dar 10% sunt foşti catolici. ?Societatea americană dăunează catolicismului?, a spus el. ?Vom exclude pedofilii din organizaţia noastră?, a spus Benedict al XVI-lea, completând că simte o ?profundă ruşine? pentru tot ceea ce s-a petrecut. Din 2002 până în prezent, Biserica a plătit 2 miliarde $ despăgubiri victimelor.
Totuşi, pedofilia catolică nu este apanajul SUA
Înainte de seria de scandaluri ?americane?, la Paris, un episcop a fost condamnat pentru tăinuirea abuzurilor sexuale ale unui preot din subordine. Episcopul Pierre Pican al Diecezei de Bayeux-Lisieux a fost acuzat că nu a alertat justiţia de cazurile de abuz sexual asupra copiilor produse de preotul Rene Bissey, condamnat anterior la 18 ani de închisoare. Preotul i-ar fi mărturisit episcopului în confesional detalii legate de activitatea sexuală cu băieţi minori. Avocatul Episcopului, Thierry Massis, a susţinut că mărturisirile pe care preotul le-a făcut superiorului său erau sumare, nejustificând denunţarea sa justiţiei. Massis a mai declarat că sentinţa implică ?un pas înapoi în domeniul secretului profesional?.
În timpul procesului, Episcopul Pican a recunoscut că a subestimat gravitatea actelor preotului. El a mai declarat că, atunci când a auzit de acuzaţiile aduse lui Bissey, ?preotul era în pragul sinuciderii?, considerând că este mai important să îl ajute pe preot decât să îl denunţe poliţiei. În consecinţă, el l-a suspendat din funcţiile din parohie şi l-a trimis la o clinică.
Acuzaţii grave de muşamalizare. În obiectiv, Papa Benedict
Într-un documentar realizat de BBC în urmă cu doi ani, se fac dezvăluiri incendiare privind rolul Papei Benedict în acoperirea abuzurilor sexuale comise de preoţi. Potrivit documentarului, un document - Crimen Sollicitationis ? ar fi fost elaborat la Vatican în 1962 şi ţinut sub cheie de episcopii catolici de pretutindeni. Potrivit documentului, mai-marii bisericii trebuie să vegheze asupra intereselor bisericii, mai presus de siguranţa copiilor. Se pare că actualul Papă, în vremea în care era doar cardinal, s.a ocupat de această problemă timp de peste 20 de ani, în calitate de conducător al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, care se ocupă de menţinerea disciplinei doctrinare. Mai mult, în urmă cu şapte ani, Cardinalul Ratzinger a trimis episcopilor o versiune reactualizată a Crimen Sollicitationis. Potrivit acesteia, episcopii nu trebuie să raporteze abuzurile ci să convingă martorii, victimele şi autorii acestora să păstreze tăcerea. Orice incident trebuie raportat numai Vaticanului.
Documentarul mai arată că cel puţin şapte preoţi acuzaţi ?se adăpostesc? la Vatican. Unul dintre aceştia, Joseph Henn, a fost inculpat în 13 cazuri de abuzuri asupra minorilor în Statele Unite, dar Vaticanul a refuzat multă vreme extrădarea. Dupa terminarea documentării la Vatican, Henn şi-a pierdut sprijinul, superiorii săi acceptând extrădarea. Gestul a fost tardiv, pentru că acesta a reuşit să fugă...
Concluziile documentarului: Patrick Wall, însărcinat cu aplicarea Crimen Sollicitationis în SUA, a declarat: ?Mi-am dat seama că nu lucram pentru o instituţie sfântă, ci pentru o instituţie preocupată de imaginea sa şi de protecţie?. Părintele Tom Doyle, avocat al Vaticanului concediat din cauza criticilor aduse politicii de muşamalizare a cazurilor de abuz sexual, spune despre Crimen Sollicitationis că este dovada clară a faptului că superiorii Bisericii Catolice ?au ascuns aceste cazuri şi au refuzat să-i pedepsească pe vinovaţi?: ?Vaticanul nici nu a investigat vreun astfel de caz, nici nu a pedepsit pe nimeni, doar i-a mutat pe preoţi dintr-un loc în altul. Din punctul meu de vedere, asta dovedeşte o indiferenţă totală faţă de suferinţa victimelor. Şi se întâmplă peste tot în lume?, a încheiat părintele Tom Doyle.
PRESA ŞI SCANDALURILE SEXUALE ÎN HAINĂ PREOŢEASCĂ
Poveştile terifiante de incest şi pedofilie au fost mediatizate din plin în presă, în ultimii 20 de ani. În urmă cu 150 de ani, un astfel de subiect era tabu în orice publicaţie; astăzi, grija faţă de victimă contează cel mai puţin în prezentarea unui astfel de caz. Acum 180 de ani, mai exact în 1828, pentru prima dată a fost publicat un material în care se relatează ?un atentat la pudoare? comis de un abate. ?Gazette des tribunaux? nu dădea detalii, considerându-le ?periculoase pentru morala publică?. Abatele, în vârstă de 28 de ani, ar fi molestat un băiat de 13 ani al cărui învăţător era. În cele din urmă, se spune că acuzatul a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.
Mai târziu în epocă, singura publicaţie care îşi permite să relateze strict desfăşurarea unor astfel de procese rămâne ?Gazette des tribunaux?. Circa 30 de ani mai târziu, alte ziare preiau timid acest gen de ştiri. La sfârşit de secol XIX, la unele rubrici de fapt divers apare ?cronica clericală?, unde sunt demascate abuzurile unor preoţi contra copiilor. Abia atunci au luat naştere unele dezbateri publice asupra copiilor ? vlăstarele naţiunii franceze. Culmea, după 1900, subiectele ruşinoase se întorc în uitare. Atunci când totuşi sunt relatate cazuri, este abordată strict problema consimţământului victimelor ? numai fetiţe, niciodată băieţi, ca şi cum aceştia nu ar putea suferi un abuz. De altfel, problematica psihică nu este niciodată luată în considerare în cazurile prezentate ? traumele victimei sunt ca şi inexistente. În anii 70, presa reia abordarea acestor probleme, din prisma fenomenelor sociale, dar abia în anii 90 se concentrează pe vocea victimei şi urmările nefericite ale unui abuz sexual, pentru fetiţe ca şi pentru băieţi.
Celibatul catolic, între scuză şi datorie
Cel considerat de catolici ca fiind primul episcop (primul ?papă?) - apostolul Petru - a fost căsătorit. Istoria bisericii arată în că şi următorii au fost căsătoriţi şi au avut familii. În secolele II-III, biserica s-a luptat cu gnosticismul, iar materia (inclusiv trupul, implicit sexul) reprezenta ?întunericul?, în timp ce spiritul reprezenta ?lumina?. Aşa că biserica a hotărât să despartă lumina de întuneric: în secolul IV, un decret arăta că un preot care întreţine relaţii sexuale cu soţia sa în noaptea de dinaintea Misei trebuie să-şi piardă harul. La Conciliul de la Niceea (325 A.D.) s-a stabilit că un preot nu se mai poate căsători după hirotonisire. În 352, Conciliul de la Laodicea a stabilit că femeile nu mai pot fi ordinate pentru slujbă, iar Papa Siricius şi-a părăsit soţia pentru a putea fi numit ca papă. Mai târziu, el a decretat că preoţii nu mai au voie să întreţină relaţii sexuale cu soţiile lor. Conciliul al II-lea de la Tours (567 A.D.) a adăugat că orice cleric prins în pat împreună cu soţia sa va fi excomunicat pentru un an şi retrimis în rândurile laicilor. Pe de altă parte, Papa Pelagius a II-lea (580 A.D.) nu a fost deranjat de faptul că unii preoţi erau căsătoriţi şi aveau familii, atîta timp cât ei nu lăsau moştenire familiei lor averile bisericii.
În cadrul Primului Conciliu Lateran de la Roma (1123 A.D.), li se interzice preoţilor, călugărilor şi diaconilor bisericii să se căsătorească sau să aibă concubine. Al doilea Conciliu Lateran întăreşte prevederile primului. Cu toate acestea, secolele următoare mai sunt preoţi căsătoriţi şi acceptaţi ca atare. În cele din urmă, la Conciliul de la Trent (între 1545 - 1563 A.D.) se stabileşte clar că celibatul şi virginitatea sunt superioare căsătoriei.
Există numeroase voci care pun homosexualitatea preoţilor catolici, ca şi devierile de tip pedofilie, pe seama celibatului impus. De altfel, există catolici care intră în preoţie când deja au familii. Pentru aceştia, biserica acordă destul de dificil dispense, dar important este că acestea se acordă.
Ella Moroiu, Antena3.ro
