Antena 3 CNN Actualitate Doi poliţişti de la Rutieră, loviţi de o şoferiţă când dirijau circulaţia

Doi poliţişti de la Rutieră, loviţi de o şoferiţă când dirijau circulaţia

Doi polițiști de la Rutieră au fost răniți, marți dimineaţă, în timp ce dirijau traficul, la ieșirea din orașul Galați. 

Doi poliţişti de la Rutieră, loviţi de o şoferiţă când dirijau circulaţia
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    16 Feb 2021   •   09:04

Ei au fost loviți de o mașină condusă de o şoferiţă și apoi au fost transportați la spital.

Accidentul a avut loc marți dimineață la ieșirea din orașul Galați.

Din primele informaţii, totul s-a produs din cauza unei gropi din carosabil.

Agenţii au fost transportaţi la spital

Cei doi polițiști dirijau traficul în locul în care s-a produs o alunecare de teren, iar la un moment dat o mașină a dat peste ei.

Din primele informații, polițiștii sunt răniți ușor. Ei au fost duşi la spital pentri investigaţii medicale, având în vedere că au leziuni la picioare, şold, posibil coloană şi cap.

Şoferiţa care a rănit cei doi poliţişti s-a ales cu dosar penal

"În această dimineață, în jurul orei 06.30, Dispeceratul I.P.J. Galați a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Brăilei, din municipiul Galați, soldat cu rănirea a două persoane.

Polițiștii care s-au deplasat imediat la fața locului, au constatat că în accident a fost implicat un autoturism, condus de o femeie, de 53 de ani, din municipiul Galați, care, circulând pe strada respectivă, ar fi lovit doi polițiști care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dirijând circulația în zonă.

Din primele verificări, a rezultat că, în noaptea de 15/16.02.2021, o persoană a sesizat la numărul de urgență 112, faptul că, pe strada Brăilei, pe sensul de mers Tecuci- Galați, s-a format o groapă de mari dimensiuni, pe partea carosabilă. 

A fost anunțat imediat administratorul drumului (Primăria Municipiului Galați) și, în același timp, în zonă, a fost direcționat un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Galați, pentru a asigura desfășurarea circulației în siguranță.

Polițiștii au semnalizat groapa prin montarea a două panouri reflectorizante și prin poziționarea autospecialei cu rampa pornită, în fața acesteia. 

În acest context, cei doi polițiști care dirijau circulația, pe axul drumului, ar fi fost acroșați de autoturismul respectiv. 

Aceștia au fost transportați la spital, unde au rămas internați pentru investigații medicale.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul", se arată în comunicatul de presă al Poliţiei.
 


 

×
Subiecte în articol: politisti loviţi Galați
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close