Antena 3 CNN Actualitate Dosar CFR Marfă: Şase persoane au fost reţinute de DIICOT

Dosar CFR Marfă: Şase persoane au fost reţinute de DIICOT

Dosar CFR Marfă: Şase persoane au fost reţinute de DIICOT
Sursa foto: Foto: Agerpres
03 Mai 2017   •   20:24

Şase persone din cadrul comisiilor de casare şi din conducerea CFR Marfă Timişoara au fost reţinute, pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în dosarul care se fac cercetări cu privire la subevaluarea de deşeuri de fier vechi, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cu ajutorul poliţiştilor din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate şi cei de la transporturi, au efectuat miercuri 63 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinţi, Călăraşi, Arad, Teleorman, Dâmboviţa. 

În dosar se fac cercetări faţă de 40 de persoane, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals. 

Dosar pentru subevaluarea de deşeuri de fier vechi

Anchetatorii au reţinut faptul că, în cursul anului 2016, la nivelul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călăraşi a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate. 

Subevaluarea s-ar fi efectuat, conform unor surse, prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri Bucureşti, în baza procedurii de licitaţie deschisă iniţiată de SNTFM "CFR Marfă", a unui număr de 2.450 de vagoane pe roţi, la preţ de fier vechi, deşi, în conformitate cu standardele în materie, deşeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria "deşeu fier vechi greu" şi "deşeu fier vechi special" (oţel), cu o valoare de piaţă net superioară. 

"Manopera frauduloasă ar fi fost premeditată de factorii de decizie din cadrul SNTFM 'CFR Marfă' în conivenţă cu reprezentanţii SC Remat SA Călăraşi. S-a constatat că, deşi oferta de vânzare iniţiată de SNTFM CFR Marfă' SA pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul SC Remat SA Călăraşi a menţionat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2.450 de vagoane", au precizat sursele judiciare. 

Sursele citate mai arată că preţul de achiziţie ar fi fost de 120 euro/tonă de fier vechi în condiţiile în care preţul mediu practicat pentru "deşeu fier vechi greu" era de 175,88 euro/tonă, iar pentru "deşeu fier vechi special" (oţel) era de 218,90 euro/ tonă, rezultând că prin această manoperă s-ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul "deşeurilor fier vechi special" (oţel) şi cu 46,56% în cazul "deşeurilor fier vechi greu". 

Factori de decizie de la nivel central şi teritorial, implicați în manoperele frauduloase

În manoperele frauduloase, spun sursele judiciare, ar fi fost implicaţi factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, precum şi reprezentanţii societăţii beneficiare. 

"Primul nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societăţii 'CFR Marfă', compusă din directorul general Mihuţ Constantin Crăciun, directorul Operaţiuni Dezvoltare Daniel Ciobanu, directorul Departament Vânzări - Trafic Eugen Tudor, directorul Economic - Financiar Pavel Bărculeţ, managerul juridic Silviu Valeriu Costea, directorul Trafic Constantin Alupoaie, directorul vagoane Florin Enache, şeful Biroului Urmărire Contracte Mariana Căpăţână, şeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu. Aceştia ar fi iniţiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preţ de fier vechi, prin subevaluarea lor şi obţinerea unui preţ mai mic decât valoarea reală. Al doilea palier al grupului infracţional organizat ar fi fost reprezentat de către funcţionarii din cadrul sucursalelor 'CFR Marfă' - Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi, Craiova, Cluj, Constanţa, iar al treilea palier ar fost constituit din reprezentanţii SC Remat SA Călăraşi, beneficiara contractului", arată sursele citate. 

Prejudiciul cauzat CFR Marfă, prin activitatea infracţională, se ridică la valoarea de 6.313.748,52 euro. 

×
Subiecte în articol: DIICOT
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close