Antena 3 CNN Actualitate Educație 12 elevi geniali au nevoie de ajutorul românilor. Cum îi putem ajuta să ajungă la cel mai mare eveniment spațial din lume

12 elevi geniali au nevoie de ajutorul românilor. Cum îi putem ajuta să ajungă la cel mai mare eveniment spațial din lume

Anamaria Nedelcoff
5 minute de citit Publicat la 07:00 28 Apr 2025 Modificat la 07:22 28 Apr 2025
echipa arcas main
sursa foto: echipa ARCAS

Se numesc Andrei, Matei, Ana, Dragoș, Lorena, Gabriela, Iris, Bianca, Denisa, Bianca, Ștefania și Andreea. Au între 15 și 18 ani, învață la Colegiul Național "Grigore Moisil" din București și își petrec mai tot timpul gândindu-se la spațiu, planete, sateliți ori încercând să găsească soluții pentru probleme la care noi, oamenii obișnuiți, luați cu viața de zi cu zi, nici măcar nu ne gândim.

Ei sunt echipa ARCAS: 12 liceeni care au proiectat o stație spațială în jurul planetei Jupiter, cu scopul de a explora misterele cosmosului, de a genera noi tehnologii și – da – de a oferi o soluție de rezervă pentru oameni în cazul unei apocalipse globale. Știți, aia cu care suntem speriați de zeci de ani prin filmele SF, dar cu mari șanse să se producă, la ce se întâmplă acum prin lume.

Dar nu, în cazul acestor adolescenți nu vorbim despre un scenariu SF, ci despre un proiect științific premiat la nivel internațional.

Ei au câștigat Premiul II mondial la Gerard K. O’Neill Space Settlement Contest, iar acum sunt invitați la International Space Development Conference din Orlando, SUA, pentru ceremonia de premiere. Acesta este cel mai mare eveniment despre dezvoltarea umanității și explorarea spațială.

Pentru ei e un vis devenit realitate. O onoare. Și, pentru moment, un obstacol financiar.

Cine sunt acești copii?

Sunt olimpici. Voluntari. Inovatori.

Sunt copiii care au lucrat nopți întregi la un propulsor ionic, conceput exclusiv pentru proiectul lor și a fost executat de Clubul STEM, dar îți zâmbesc larg când vorbesc despre pisica lor pe nume Gabriela sau pasiunea pentru balet, pictură ori mitologia greacă.

Sunt fix copiii aceia de care lumea și viitorul au nevoie. Și care acum au nevoie de noi.

Antena3.ro vrea să vă facă și cunoștință cu ei:

Andrei Puiu (clasa a XI-a) – este coordonatorul echipei. Și motorul acesteia. Nu doar că visează la fizica particulelor, dar chiar a câștigat un masterclass despre bozonul W organizat de CERN. Este și vicepreședintele Consiliului Școlar al Elevilor și investitor pe piața de capital. Când nu visează la cosmos, își găsește liniștea în fotografie și grădinărit. Da, Andrei chiar își crește propriile roșii.

Matei Tudor (clasa a X-a) - Fizician în devenire și fondator al Clubului STEM din liceu. Este secretar executiv în CȘE, iar în timpul liber pictează și se joacă cu pisica lui, Gabriela. A obținut locul V la Concursul Național „Be a Feynman”. Are în el o candoare care se îmbină perfect cu precizia științifică.

Ana Chitea (clasa a X-a) – este o chimistă genială, medaliată cu aur la Olimpiada Asiatică de Chimie din Bali, 2025. Are interes pentru medicină și pasiune pentru violoncel și Formula 1. Este dovada vie că rigurozitatea științifică și sensibilitatea artistică pot merge mână în mână.

Dragoș Doncea (clasa a XI-a) – la vârsta lui, se descrie drept un programator autodidact care scrie cod în Python, JavaScript și GoDot. Participă la olimpiade și dezvoltă aplicații software în timpul liber. Visul lui? Să creeze tehnologii utile. Este și antreprenor în formare. Îl pasionează web development-ul, mașinile și rețelele.

Lorena Stoica (clasa a XI-a) – este pasionată de limbi străine, cu premii la olimpiadele naționale de română, franceză și la OLAV. A fost implicată în voluntariat și în clubul de robotică. Iubește lectura, mitologia greacă și drumețiile montane. Este o fire profundă, cu un suflet mare și o minte sclipitoare.

Gabriela Natalia (clasa a XI-a) – putem spune că este deja un biolog pasionat, premiată la olimpiadele naționale. Face voluntariat la Crucea Roșie și în școli de vară. Îi plac animalele, să cânte, să danseze balet și să înoate. Este genul de colegă care îți aduce zâmbetul pe buze chiar și într-o zi grea.

Iris Dragomir (clasa a XI-a) – este implicată în voluntariat și proiecte de incluziune. Are premii la fizică și a făcut internship la Douglas. Se pricepe la gătit, pictează și practică sporturi. Este un om cald, vesel, care reușește să strălucească discret în orice echipă.

Bianca Pîrvu (clasa a X-a) - Ambasador Junior în proiectul „Școli Ambasador” și premiată la concursuri de biologie, matematică și OLAV. A obținut gradul B la CAE (C1 în engleză). Este o colecționară de hobbyuri – de la pictura în acuarelă până la balet. Gândire logică, inimă de artistă.

Denisa Ionescu (clasa a XI-a) – este președinta Consiliului Elevilor și prim-vicepreședinta CMEB. Este olimpică la matematică, chimie și franceză. Scrie, coordonează un club de lectură. Ea a publicat deja o carte, ”Aventuri fără cuvinte”. Era abia în clasa a VI-a. Când era mai mică, a prezentat știri în cadrul unei emisiuni tv, practică patinaj artistic și iubește călătoriile.

Bianca Petre (clasa a XI-a) - Are experiență de voluntar la congrese medicale și a finalizat programul Duke of Edinburgh, secțiunea bronz. Premiată la concursuri științifice, urmează cursuri de arhitectură și desen. Adoră sportul, dansurile și gimnastica. Are o energie molipsitoare.

Năstase Anamaria Ștefania (clasa a XI-a) – este reprezentanta elevilor în Consiliul de Administrație. Voluntar activ și premiată la concursuri de pian paralimpic și la festivaluri internaționale. Participă la proiecte Erasmus, în clubul de robotică și la dezbateri. Iubește pictura, sporturile de iarnă și călătoriile.

Andreea Violeta Covașă (clasa a X-a) – este membră a clubului de robotică, premiată la olimpiade județene. A apărut la emisiunea TeleȘcoala. Croșetează, citește thrillere și practică tir cu arcul. Când era mică, își dorea drept animal de companie o căpriță.

Cum îi poți ajuta?

Printr-o donație directă în contul Asociației Universitatea Copiilor

Prin platformele de crowdfunding: WhyDonate, Patreon, Buy Me a Coffee

Sau, dacă reprezinți o companie, printr-un contract de sponsorizare.

Toți banii merg exclusiv pentru plecarea în SUA: zboruri, cazare, participarea la conferință. Atât. Nimic mai mult. Dar și nimic mai puțin decât un salt spre viitorul lor – și al nostru.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close