Antena 3 CNN Actualitate Educație Se reiau angajările în învățământ! Guvernul a aprobat Memorandumul pentru deblocarea posturilor din Educație

Se reiau angajările în învățământ! Guvernul a aprobat Memorandumul pentru deblocarea posturilor din Educație

Angajările din Învățământ, adică din creșe, grădinițe, școli și universități, au fost deblocate printr-un memorandum aprobat de Guvern.

Se reiau angajările în învățământ! Guvernul a aprobat Memorandumul pentru deblocarea posturilor din Educație
Sursa foto: Getty Images I Zia Soleil
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Feb 2024   •   16:48

Memorandumul vizează aprobarea organizării de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante şi temporar vacante, a posturilor de conducere din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat, precum şi a posturilor vacante sau temporar vacante şi a functiilor de conducere, vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în anul 2024.

Ordonanța prevede la art. VII că Ministerul Educației inițiază Memorandum pentru aprobarea organizării concursurilor.

Art. VII – „(4)Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice prevăzute la alin. (1) lit. a), cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget, respectiv prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din autoritățile/instituțiile publice locale prevăzute la alin. (1) lit. b), precum și de Ministerul Educației pentru posturile vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și instituțiile de învățământ superior.”

Marți, 23 ianuarie, sindicatele din Educație au acuzat Ministerul Finanțelor că blochează angajările în școli, potrivit Edupedu.ro.

Reprezentanții profesorilor "consideră abuzivă, dar și disprețuitoare față de educația din România atitudinea Ministerului Finanțelor de a refuza avizarea memorandumului privind ocuparea posturilor devenite vacante în anul 2023.”

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, într-o intervenție la Europa FM, că există un deficit de 20.000 de posturi în privința personalului administrativ:

"Din calculele noastre, avem în jur de 20.000 de posturi lipsă în sistemul de învățământ pe partea aceasta de auxiliar și administrativ. Dacă și pe acestea le blochezi, e o mare problemă", a spus Simion Hăncescu.

Proba scrisă de la Titularizare 2024, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 17 iulie 2024, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

Înscrierea candidaților va începe din 8 mai și va dura până pe 17 mai 2024. Inspecțiile la clasă vor fi organizate în ultimele 3 săptămâni de școală.

×
Subiecte în articol: invatamant profesori angajari
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close