Ana Iorga a corectat marți, la rubrica Pe cuvânt, o tendinţă greşită în conjugarea verbelor. Aţi auzit cu siguranţă pe cineva spunând: „Mi-ar place să văd mai multe filme". Este o formă des întâlnită a verbului „a plăcea" şi aproape că sună firesc dacă n-ar fi greşit.
Varianta corectă este: „Mi-ar plăcea să văd multe filme." Forma corectă de condiţional optativ este alcătuită din auxiliar şi infinitivul verbului: care este „a plăcea", nu „a place". Aşadar: „mie mi-ar plăcea", nu „mie mi-ar place".
Există o tendinţă foarte puternică a verbelor de conjugarea a 2-a, adică terminate în -EA, de a trece la conjugarea a 3-a, în -E. Mă gândesc la verbe cum sunt de exemplu: a apărea, a dispărea, a părea, a plăcea sau a scădea.
E greşit să spun: „Romanul va apare anul viitor". Sau: „Preţurile vor scade". Variantele corecte sunt: „Romanul va apărea anul viitor" şi „Preţurile vor scădea".
Greşim aceste verbe pentru că ne păcălesc asemănările în flexiunea celor două clase, dar nu numai din această cauză. Şi pentru că verbele terminate în -EA reprezintă o clasă foarte mică: avem în jur de 20 de verbe în limba română la conjugarea a 2-a. De aceea e explicabilă tendinţa lor de trecere către o clasă mai puternică şi mai numeroasă.
Reţinem însă că astfel de exemple NU sunt corecte: „N-ar tace o clipă!", „Legea va prevede sancţiuni clare".
Variantele corecte sunt: „N-ar tăcea o clipă!" şi „Legea va prevedea sancţiuni clare". Mi-ar plăcea să nu mai spunem „mi-ar place". Ar fi o mică izbândă pentru noi toţi.
