Antena 3 CNN Actualitate Boala de care suferă Elon Musk: "Spun şi postez lucruri ciudate, dar aşa funcţionează creierul meu" | Care sunt simptomele

Boala de care suferă Elon Musk: "Spun şi postez lucruri ciudate, dar aşa funcţionează creierul meu" | Care sunt simptomele

Dezvăluirea a fost făcută chiar de Elon Musk în timp ce găzduia emisiunea Saturday Night Live. De asemenea, miliardarul a vorbit şi despre postările sale de pe reţelele sociale despre care spune că "sunt ciudate, dar aşa funcționează creierul meu".

Boala de care suferă Elon Musk: "Spun şi postez lucruri ciudate, dar aşa funcţionează creierul meu" | Care sunt simptomele
Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    02 Mai 2022   •   18:03

Mai exact, miliardarul Elon Musk a recunoscut live că suferă de sindromul Asperger, o afecțiune din spectrul autist.

Astfel el a fost inclus în lista scurtă a persoanelor cu această tulburare care au putut găzdui o emisiune live de lungă durată, în ciuda provocărilor date de această tulburare care afectează dezvoltarea abilităților sociale și de comunicare.

Mai mult, cei care suferă de sindromul Aspenger pot folosi modele de vorbire neobișnuite și le este greu să înțeleagă ironia, umorul, sarcasmul sau gesturile și indiciile sociale importante pentru conversația normală, aspecte menționate şi de Elon Musk în monologul din deschiderea emisiunii. 

„Nu am întotdeauna multă intonație sau variație în modul în care vorbesc... de aceea modul în care comunic stârnește râsul celor din jur .

De fapt, fac istorie în seara asta, ca prima persoană cu Asperger care găzduiește SNL... Deci,nu voi face prea mult contact vizual cu audienta în seara asta. Dar nu vă faceți griji, sunt destul de bun să simulez că sunt uman, a spus Elon Musk, citat de BBC.com

Referitor la postările sale pe reţelele sociale, miliardarul a precizat: 

„Ştiu că uneori spun sau postez lucruri ciudate, dar așa funcționează creierul meu. Celor care se simt ofensați de asta vreau doar să le spun că am reinventat mașinile electrice și trimit oameni pe Marte într-o navă-rachetă". 

Dovadă sunt seriile de postări după ce Elon Musk a anunţat achiziția Twitter:

  • "Urmează să cumpăr Coca-Cola, pentru a readuce cocaina în băutură".
  • "Nu pot face minuni"
  • "Cumpăr Australia pentru a elibera insula-închisoare"
  • "Rețeaua lui Trump mai bine s-ar numi Trompeta"

Ce este sindromul Asperger?

Cel care a vorbit prima dată despre acest sindrom este pediatrul austriac Hans Asperger, în anul 1944, în urma studiilor efectuate pe copiii care demonstrau o empatie limitată faţă de colegi şi care erau, fizic, neîndemânatici.

Conceptul modern de Asperger a devenit standardizat ca diagnostic abia în anii 1990. Odată cu apariţia acestui diagnostic, au apărut şi multe întrebări, iar poate cele mai pregnante se referă la diferențierea dintre această tulburare şi autismul înalt funcțional.

  • Cei cu sindromul Aspenger pot avea dificultăți în interpretarea limbajului verbal și non-verbal și pot avea nevoie de mai mult timp pentru a procesa informațiile
  • De asemenea, pot avea probleme în a-și exprima sentimentele într-un mod convențional. Dar pot fi mai empatici sau conștienți emoțional decât persoanele neautiste
  • Mulți oameni cu sindromul Asperger au interese intense și foarte concentrate - unii le orientează către o carieră de succes

×
Subiecte în articol: Elon Musk
Parteneri
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral
x close