Mihaela Bîrzilă a prezentat, în ediţia de vineri a emisiunii "Esenţial", câteva imagini cu poliţistul Gheorghe Ionescu, poreclit "Dulăul", în acţiune.
Poliţistul Gheorghe Ionescu, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a decedat vineri dimineaţă, după aproape trei săptămâni în care a fost internat la Spitalul Floreasca, după ce a fost accidentat grav de un om de afaceri turc aflat la volan. Gheorghe Ionescu va fi înmormântat, duminică, probabil în jurul orei 13.00, la Cimitirul Ghencea 2 Militar, cu onoruri militare, a precizat liderul Sidicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu. El a mai spus că trupul neînsufleţit al poliţistului va fi dus de sâmbătă seară la capela cimitirului.
Agentul şef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofiţerilor, fiind înaintat în gradul de subinspector de poliţie post-mortem, prin ordin al viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea. Ministerul va organiza funeraliile militare şi va sprijini familia cu tot ce este necesar, a anunţat MAI.