Antena 3 CNN Actualitate Explozie la o bază aeriană NATO din Afganistan.Trei morți și treisprezece răniți, într-un atac revendicat de talibani

Explozie la o bază aeriană NATO din Afganistan.Trei morți și treisprezece răniți, într-un atac revendicat de talibani

Explozie la o bază aeriană NATO din Afganistan.Trei morți și treisprezece răniți, într-un atac revendicat de talibani
Sursa foto: Foto: pixabay.com
12 Noi 2016   •   08:05

O explozie a făcut victime sâmbătă dimineaţa la baza aeriană Bagram din Afganistan, cea mai mare dintre cele deţinute în ţară de Statele Unite şi NATO, transmite Xinhua.

Conducătorul districtului Bagram, Haji Abdul Shukur Quddusi, a declarat că au fost ucişi cel puţin trei oameni, iar 15 au fost răniţi, informează DPA.

"Putem confirma că a avut loc o explozie la aeroportul Bagram în această dimineaţă, imediat după ora (locală) 5.30 (n.red. 3.00 ora României). Au fost victime. (...) Echipele de protecţie a forţei şi medicale intervin această situaţie", arăta anterior un comunicat al misiunii NATO Resolute Support, care nu preciza natura exploziei sau alte detalii despre incident.

Atac sinucigaș revendicat de talibani

Ulterior, militanţii talibani au revendicat pe Twitter o explozie pe care au descris-o ca un "atentat sinucigaş" comis în interiorul bazei aeriene Bagram şi care a ucis trei persoane şi rănit alte 15, informează agenţia DPA.

Baza aeriană Bagram, situată la 50 de km nord de capitala Kabul, în provincia Parwan din estul Afganistanului, este principala bază militară americană din această ţară de 15 ani. În Afganistan sunt staţionaţi peste 13.000 de militari NATO, majoritatea americani.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: explozie Afganistan
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close