Antena 3 CNN Actualitate Fostă consilieră a Vioricăi Dăncilă, arestată preventiv

Fostă consilieră a Vioricăi Dăncilă, arestată preventiv

Fostul consilier de stat în Guvernul Vioricăi Dăncilă, Daniela Coţa a fost arestată preventiv pentru obţinere ilegală de fonduri şi delapidare, în formă continuată. Ea și soțul ei, Vasile Coța, sunt acuzați că au furat 1,9 milioane de lei din fondurile unui club de volei.

Fostă consilieră a Vioricăi Dăncilă, arestată preventiv
Sursa foto: Facebook
22 Mai 2020   •   22:10

"În sarcina acestora s-a reţinut faptul că în calitate de reprezentanţi de drept şi de fapt ai Volei Club Municipal Zalău, în perioada 2017-2020, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi obţinut pe nedrept peste 1.200.000 de lei din bugetul local al municipiului Zalău, cu titlul de finanţări nerambursabile, prin prezentarea de documente false sau inexacte", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În 21 mai, procurorii au dispus reţinerea celor doi, iar în 22 mai ei au fost prezentaţi Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă.

Coța a devenit consiliera fostului premier, Vasila Dăncilă, în ianuarie 2019. Fost viceprimar al municipiului Zalău și candidat al PSD la alegerile parlamentare din 2016, ea era și șefa Organizației de Femei a PSD din Sălaj și, potrivit presei locale, o apropiată a lui Dăncilă.

Potrivit publicaţiei locale Sportul Sălăjean, fostul preşedinte al clubului, Vasile Coţa, ar fi administrat 140 de milioane lei în cei patru ani care sunt vizaţi de ancheta procurorilor privind cheltuirea fondurilor primite de la bugetul local.

×
Subiecte în articol: Daniela Coță
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close