×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Fostul ministru al Sănătății Florian Bodog, audiat în Comisia Juridică

17 Sep 2019   •   08:00
Fostul ministru al Sănătății Florian Bodog, audiat în Comisia Juridică 16
Foto: Wikipedia

Membrii Comisiei juridice a Senatului îl vor audia marţi pe fostul ministru al Sănătăţii, social-democratul Florian Bodog, pentru care DNA a solicitat încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său la MS. 

Miercurea trecută, preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, anunţa că senatorul Florian Bodog va fi audiat la începutul acestei săptămâni. 

Potrivit acestuia, termenul pentru raport acordat de Biroul permanent Comisiei juridice era 16 septembrie, dar în şedinţa de marţi se va stabili dacă este necesară o solicitare de prelungire a acestuia. 

Senatorul Florian Bodog a precizat, miercurea trecută, că se va prezenta singur la audieri, fără avocat. Legat de dosar, el a subliniat că toţi consilierii săi personali au prestat activităţi pentru care au fost remuneraţi. 

Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului, la începutul lunii iulie, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său. 

Potrivit DNA, "în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018 demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară". 

Astfel, arată procurorii, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv. 

Sursă: Agerpres
credite ipotecare VreauCredit.ro

Biletul Zilei
Ponturi Pariuri
Case de Pariuri
sati