Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Țuțu a fost revocat de la conducerea Romarm. Cine îi va lua locul

Gabriel Țuțu a fost revocat de la conducerea Romarm. Cine îi va lua locul

Carmina Pricopie
1 minut de citit Publicat la 14:57 09 Mar 2023 Modificat la 15:43 09 Mar 2023

În urmă cu scurt timp am intrat în posesia unui e-mail intern transmis de către directorul economic al Roman tuturor angajaților și în care se arată că directorul general al companiei, Gabriel Țuțu, cel care este cercetat în acest dosar sub control judiciar, a fost revocat din funcție de consiliul de administrație al Romarm începând cu data de 14 martie.

Până la numirea unui nou director, interimatul va fi asigurat de către directorul economic. În acest mail intern se mai arată faptul că au intervenit noi obligații ce decurg din această măsură preventivă a controlului judiciar, iar aceste noi obligații impuse de către DNA fac imposibilă asigurarea conducerii de către Gabriel Țuțu.

Amintim că Gabriel Țuțu a fost reținut la sfârșitul lunii ianuarie într-un dosar de abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu achiziţia de măşti de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19. 

Update Consiliul de Administraţie al companiei Romarm a decis demiterea din funcţia de director general a lui Gabriel Ţuţu, începând cu data de 14 martie 2023, după ce i se termină perioada de concediu de odihnă, anunță ministrul Economiei, Florin Spătaru.

„Am primit de la Parchet măsuri suplimentare în situația juridică pe care Gabriel Țuțu o are. Consiliul de Administrație s-a întrunit azi și la finalizarea concediului de odihnă, 14 martie, va fi revocat din funcție. Decizia e luată în Consiliu de Administrație”, spune ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Măsura anunțată de Spătaru a fost transmisă și de Romarm, într-un comunicat de presă.

„Având în vedere evoluția evenimentelor cu privire la situația domnului Gabriel Țuțu, prin impunerea unor noi obligații în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar, Consiliul de Administrație al CN ROMARM SA a decis revocarea domnului Gabriel Țuțu din calitatea de Director General al companiei, începand cu data de 14.03.2023. Până la numirea unui nou Director General, conducerea executivă va fi asigurată de către Directorul Economic al CN ROMARM SA”, se menționa în comunicat.

×
Parteneri
x close