Antena 3 CNN Actualitate Ger cumplit în România, sâmbătă dimineața. Au fost - 23 de grade la Întorsura Buzăului

Ger cumplit în România, sâmbătă dimineața. Au fost - 23 de grade la Întorsura Buzăului

A.O.
2 minute de citit Publicat la 09:48 22 Feb 2025 Modificat la 12:36 22 Feb 2025
floare inghetata foto getty images
România este lovită de un val de aer polar, iar sâmbătă dimineața și duminică dimineața va fi atins vârful acestui episod de ger, potrivit meteorologilor ANM. Foto: Getty Images

UPDATE: Încă nu s-a atins vârful valului polar, care afectează România în aceste zile. Vor mai urma cel puțin încă două zile geroase, cu temperaturi pe timpul nopții și dimineții care vor depăși -20 de grade Celsius, a spus meteorologul ANM Mihai Huștiu la Antena 3 CNN. 

„A fost cea mai rece dimineață din această iarnă, au fost -23 de grade la Întorsura Buzăului, iar în Capitală au fost - 15 grade în partea de nord, la stația București-Băneasa, iar tot aici, în partea de sud, la stația Oltenița au fost -20 de grade, deci o temperatură comparabilă cu cea din zona depresionară din estul Transilvaniei.

Atenționarea privind temperaturile extrem de scăzute se menține până cel puțin luni dimineață. În mare parte din țară vremea se va menține deosebit de rece, geroasă dimineața și nopțile. Cele mai mici temperaturi le așteptăm în Transilvania, dar și în sud, în Muntenia, inclusiv în Capitală, temperaturile din următoarele nopți ar putea fi și mai scăzute. 

De exemplu, în Capitală ne așteptăm la temperaturi de -20 de grade în zona periferică atât la noapte, cât și luni dimineață. Încă nu am trecut peste apogeul acestui val de frig. 

De luni încolo tendința pare a fi de o ușoară încălzire treptată, dar încă vorbim de ger până joia viitoare aici în partea central-sudică, în Transilvania, în depresiuni, în Muntenia, nopțile rămân geroase. 

În partea de vest a țării temperaturile cresc chiar de la începutul săptămânii, depășesc 10 grade chiar, de miercuri încolo vom avea și 13 grade. 

Ca aspect, vremea se menține frumoasă, cu cer senin, dar s-ar putea să apară ceața în timpul nopților și dimineților, a spus Mihai Huștiu, meteorolog ANM la Antena 3 CNN.

--Știrea inițială--

Este cea mai geroasă dimineață de iarnă din acest sezon. Cel mai frig a fost la Întorsura Buzăului, unde temperaturile au scăzut până la - 23 de grade Celsius. Nici Capitala nu a scăpat de ger. După ce s-au bucurat de prima zăpadă din această iarnă, bucureștenii au avut și cea mai friguroasă dimineață din acest anotimp, termometrele arătând - 15 grade Celsius. 

Cele mai mici temperaturi:

-23 grade Întorsura Buzăului

-21 grade Obârșia Lotrului

-20 grade Poiana Stampei

-20 grade Oltenița

-18 grade Braşov

-17 grade Miercurea

-17 grade Topliţa 

-17 grade Fetești

-17 grade Giurgiu

-16 grade Urziceni 

-16 grade Sfântu Gheorghe CV

-16 grade Târgu Secuiesc

-16 grade Grivița 

-15 grade București

-15 grade Ploieşti

-15 grade Călărași

-15 grade Zimnicea

-15 grade Alexandria

-15 grade Slobozia

Val polar peste România 

România este lovită de un val de aer polar, iar sâmbătă dimineața și duminică dimineața va fi atins vârful acestui episod de ger, potrivit meteorologilor ANM. 

Sâmbătă, vremea se va menţine deosebit de rece în sud, în est şi pe arii restrânse în centrul ţãrii, iar noaptea va fi ger în majoritatea regiunilor. Cerul fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Totuși, local, dimineaţa şi noaptea, pe suprafeţe mici vor se va produce ceaţã ce va depune chiciurã.

Duminică, în țară vremea va fi în continuare deosebit de rece în regiunile sudice şi sud-estice precum şi în depresiuni, geroasã dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţãrii. 

Vremea rămâne rece și săptămâna următoare. Intervalul 24 februarie - 3 martie va fi ultimul cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite, urmând ca în următoarele trei săptămâni să avem temperaturi mai mari decât media acestei perioade. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close