Antena 3 CNN Actualitate Grădiniţele se confruntă cu o lipsă acută de personal calificat

Grădiniţele se confruntă cu o lipsă acută de personal calificat

Grădiniţele se confruntă cu o lipsă acută de personal calificat
26 Oct 2008   •   20:20

Educatoarele necalificate au împânzit grădiniţele. Una din şase educatoare din Capitală sunt fie pensionare, fie nu au pregătire în domeniu. Cele mai bune pleacă în provincie pentru că nu îşi permit o viaţă decentă în Bucureşti. Deşi e criză de personal, nimeni nu face nimic. Numai în Bucureşti ar mai fi nevoie de aproximativ 300 de educatoare. Mulţi dintre cele care au participat la examenul de titularizare, nu au reuşit să îl treacă. Chiar şi cele care au obţinut o notă bună, au renunţat la post din cauză că nu îşi pot permite să plătească chiria, foarte mare în Capitală.
Reprezentanţii inspectoratului şcolar vin cu soluţii, dar pentru anul viitor. ? Am decis, la nivel de Inspectorat, să inventariem toate căminele care sunt în stare bună pentru a le transforma în locuinţe de serviciu?, declară Stelian Fedorca, inspector şcolar al ISMB. Deocamdată, în lipsă de educatori, copiii vor rămâne sub supravegherea personalului necalificat.

Observator

×
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close