Antena 3 CNN Actualitate Grecia dă o palmă propriului turism insular

Grecia dă o palmă propriului turism insular

Grecia dă o palmă propriului turism insular
29 Sep 2015   •   09:05

Grecia va elimina, începând cu data de 1 octombrie, Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) redusă de care beneficiau șase insule populare în rândul turiștilor, în conformitate cu acordul convenit cu creditorii internaționali, a anunțat luni Ministerul elen de Finanțe, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Santorini, Mykonos, Rodos, Naxos, Paros și Skiathos vor aplica începând de joi cote de TVA de 6, 13 și 23%, față de 5, 9 și respectiv 16% în prezent. Și restul insulelor din Marea Egee ar urma să intre în noua schemă de TVA în două etape, la 1 iunie 2016 și 1 ianuarie 2017, când și cele mai îndepărtate insule grecești vor aplica cotele de TVA valabile la nivel național.

'Este clar că această evoluție este o necesitate politică, și nu alegere, care derivă din acordurile cu instituțiile', a precizat Ministerul grec de Finanțe într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, ratele de TVA vor fi revizuite în 2016, dacă Grecia își depășește țintele de colectare a veniturilor și combatere a evaziunii fiscale iar Guvernul va lua măsuri pentru a reduce impactul acestor majorări asupra rezidenților.

Turismul este o ramură de bază a economiei Greciei iar veniturile din turism ar urma să atingă un nivel record în acest an.

Premierul Alexis Tsipras, care a fost reales la alegerile legislative din data de 20 septembrie, a promis că va unifica sistemul de plată a TVA în schimbul unui nou program de asistență în valoare de 86 de miliarde de euro.


 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close