Guvernul Orban stă pe un butoi cu pulbere fix când începe campania

de Dan Gabor    |    07 Noi 2020   •   23:24
Guvernul Orban stă pe un butoi cu pulbere fix când începe campania

Prima zi de campanie electorală a fost, totodată, și prima zi când s-a depășit pragul de 10 mii de noi cazuri de infectări, coroborate și cu peste 1.000 de pacienți grav bolnavi cu COVID, internați la terapie intensivă, iar Guvernul PNL intră în această campanie cu o adevărată bombă cu ceas care îi ticăie în curte.

Pe lângă faptul că vin atacuri din toate partidele, inclusiv a celor care teoretic sunt aliați ai guvernului, pe tema gestionării pandemiei și a faptului că nu se testează suficient, dovadă, de exemplu, acuzațiile proaspătului primar USR al Timișoarei, Dominic Fritz, că de la București nu se iau decizii din motive electorale, că se fuge de răspundere și nu există o strategie națională.

Prin noile restricții impuse dar și prin lucruri pe care NU le-au făcut, guvernul Orban a stârnit furia mai multor categorii sociale și este amenințat cu un val de proteste dar și de procese! Cadrele medicale, am văzut, au ieșit deja  în Piața Victoriei strigând că nu se mai poate în condițiile astea! Nu mai rezistă la programul de lucru, se infectează pe capete iar mulți nici nu au primit sporurile promise.

Polițiștii din sindicatul Europol au protestat și ei. Asociațiile producătorilor autohtoni, în special din agricultură, au anunțat și ele că ies în stradă fiindcă măsura închiderii piețelor interioare pur și simplu îi va omorî.

Închiderea tuturor școlilor a revoltat asociațiile de părinți, mai ales că nici acum nu au ajuns toate tabletele promise la sutele de mii de copii care n-au cu ce să participe la învățământul online, la fel și cei din HORECA, hoteluri, restaurante, cafenele adică, din această zonă venind și o lovitură absolut nimicitoare, care ar putea arunca în aer toate măsurile guvernului: o instanță din Bacău a dat câștig de cauză unor firme din HORECA ce au cerut anularea restricțiilor impuse și a decis suspendarea acestora până la rămânerea definitivă a hotărârii! 

De asemenea, judecătorul a pus în vedere autorităților că trebuie să impună firmelor măsuri GRADUALE și să fie închise dacă acestea nu respectă regulile, nu să se acționeze otova, la grămadă, fără nicio bază. După ce, în vară, au fost anulate de diverse instanțe și câteva decizii de carantinare a unor localități, cu siguranță și această nouă decizie va încuraja și alte firme din horeca să dea statul în judecată. Și nu sunt singurele procese cu care se vor trezi autoritățile pe cap.

Mai multe detalii, în materialul exclusiv prezentat, sâmbătă seară, de Andreea Sava, la Descoperiți:

x close