Iarna 2025 - 2026 îi va dezamăgi pe cei cu așteptări mai de la sezonul hibernal.
Administrația Națională de Meteorologie a instalat echipamente mai performante care pot face predicții mult mai exacte. Conforma acestora, în primele două luni de iarnă temperaturile vor fi peste medie, iar precipitațiile se vor produce mai mult în zona montană.
Ninsori mai serioase vor fi abia spre sfârșitul sezonului.
Situația îi afectează în mod direct pe cei care sperau să își petreacă vacanța de Crăciun și Revelion pe pârtii pline de zăpadă.
Momentan, aceste pârtii rămân închise.
Sezonul de schi pare compromis în Poiana Brașov
În Poiana Brașov, sezonul de schi din pare să fie compromis. Temperaturile pozitive din ultimele zile nu permit producerea zăpezii artificiale, ceea ce-i îngrijorează pe administratorii domeniului de schi.
"Această lipsă de zăpadă ne aduce unele dezavantaje, deși niciodată în decembrie nu era plin sezon", spune Gabriel Roșca, manager de hotel în zonă, care precizează că gradul de ocupare în locația sa, în prima lună de iarnă, este de 70%.
Pentru cei din HoReCa, situația devine alarmantă, pentru că în perioada următoare se anunță temperaturi pozitive.
Temperaturile ridicate împiedică producerea zăpezii artificiale
"Toate utilajele amenajare a pârtiilor sunt pregătite în Poiana Brașov însa nu exista zăpadă. Utilajele instalate nu pot produce aceasta zăpadă artificiala dacă temperaturile nu vor scad sub pragul de minus 5 grade Celsius", a relatat Ovidiu Stan, corespondent Antena 3 CNN.
La Șureanu, zăpada este puțină, iar pârtiile rămân inaccesibile.
"Condițiile care nu sunt chiar cele mai bune în acest moment. Așteptăm zăpada și sperăm să începem cât mai repede", mărturisește Radu Nicula, instructor de schi.
"În ultimele două sezoane, am deschis în data de 29 noiembrie. Mai exact, anul trecut pe vremea asta funcționam. Sperăm ca în săptămâna următoare să avem un strat de zăpadă și sperăm cât de curând să deschidem pârtiile, să vină lumea la zăpadă, să se bucure de natură, de munte", adaugă Florin Mihălțan, administrator de domeniu schiabil.
Sinaia are cel mai mare număr de kilometri de pârtii de schi: 23. Este urmată de Poiana Brașov, care are 15 kilometri de pârtii de schi.