Antena 3 CNN Actualitate Imagini cu roboții telecomandați care vor cosi iarba pe marginea Drumului Expres Craiova–Pitești. CNAIR: Lucrările vor fi mai rapide

Imagini cu roboții telecomandați care vor cosi iarba pe marginea Drumului Expres Craiova–Pitești. CNAIR: Lucrările vor fi mai rapide

M.P.
1 minut de citit Publicat la 10:38 16 Iul 2026 Modificat la 10:38 16 Iul 2026
robot4
Roboții telecomandați care vor cosi iarba pe marginea Drumului Expres Craiova–Pitești. Sursa foto: CNAIR

Autorităţile au anunţat că au cumpărat trei roboți telecomandați pentru cosirea vegetației de pe marginea Drumului Expres Craiova – Pitești. CNAIR a transmis că aceşti roboţi pot interveni în zonele dificile și greu accesibile. "Aceste echipamente moderne vor contribui la eficientizarea lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi din zona drumului", au transmis autorităţile.

CNAIR mai susţine că, datorită acestor roboţi, "lucrările de cosire vor fi realizate mai rapid, mai eficient și în condiții sporite de siguranță".

"DRDP Craiova continuă procesul de modernizare a activităților de întreținere a drumurilor.

Au fost achiziționați 3 roboți telecomandați pentru cosirea vegetației, câte unul pentru fiecare CIC al Drumului Expres Craiova – Pitești. 

Aceste echipamente moderne vor contribui la eficientizarea lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi din zona drumului.
Roboții sunt special concepuți pentru a interveni în zonele dificile și greu accesibile, precum taluzurile, spațiile din spatele parapetelor de protecție sau alte sectoare unde cosirea clasică este mai dificilă și presupune un risc mai ridicat pentru personal.

Prin utilizarea acestor echipamente, lucrările de cosire vor fi realizate mai rapid, mai eficient și în condiții sporite de siguranță, contribuind la menținerea unui nivel ridicat de întreținere pe Drumul Expres Craiova – Pitești", a transmis CNAIR. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close