La începutul anilor 1970, Algeria a lansat un experiment forestier la o scară neobișnuit de mare. Pe întinsele platouri semiaride ale țării, autoritățile au început amenajarea a ceea ce avea să fie cunoscut drept Barajul Verde (n.r. Green Dam) - o vastă centură de arbori și vegetație concepută pentru a încetini procesul de deșertificare și pentru a proteja terenurile dintre nordul mediteranean și Deșertul Sahara din sud.
Spre deosebire de un zid în sensul obișnuit al cuvântului, proiectul a fost gândit ca o barieră vie, întinzându-se de la est la vest pe teritoriul Algeriei.
Inițiativa a apărut într-o perioadă în care Algeria încerca să refacă un peisaj grav degradat. În secolul precedent, suprafața împădurită a țării se redusese considerabil, iar eroziunea solului, seceta, pășunatul excesiv și deșertificarea amenințau terenurile agricole și pășunile.
Barajul Verde a fost conceput pentru a combate simultan mai multe dintre aceste probleme, prin împădurire, conservarea solului și o mai bună gestionare a terenurilor.
O centură forestieră întinsă peste platourile aride
Potrivit unei cercetări publicate de Reforesta, proiectul a fost lansat în 1971 ca un amplu program de combatere a deșertificării. Acesta se întinde pe aproximativ 1.500 de kilometri de la est la vest și are o lățime de circa 20 de kilometri, traversând 13 provincii ale Algeriei.
Proiectul a fost dezvoltat în zona de stepă semiaridă a țării, unde degradarea terenurilor și deșertificarea reprezentau provocări majore pentru mediu.
Alegerea amplasamentului nu a fost întâmplătoare. Barajul Verde ocupă regiunea de stepă și zona pre-sahariană, unde precipitațiile sunt reduse, iar vegetația era deja puternic afectată.
Scopul proiectului nu era doar crearea unei păduri continue, ci dezvoltarea unei centuri de vegetație capabile să protejeze solul și să reducă efectele deșertificării.
Strategia inițială s-a bazat pe plantarea pinului de Alep, o specie deja utilizată în programele de împădurire din Algeria. Arborii urmau să stabilizeze solurile, să reducă eroziunea și deplasarea nisipului și să creeze un mediu mai favorabil pentru dezvoltarea altor tipuri de vegetație.
Însă Barajul Verde a devenit rapid mai mult decât un simplu proiect de plantare a copacilor. Obiectivele sale au fost extinse pentru a include protejarea pădurilor existente, refacerea zonelor forestiere degradate, dezvoltarea terenurilor agricole și pastorale, fixarea dunelor de nisip, îmbunătățirea resurselor de apă și facilitarea accesului în regiunile vulnerabile la deșertificare.
De ce plantarea a milioane de copaci a fost atât de dificilă
Dimensiunea impresionantă a proiectului a reprezentat și una dintre cele mai mari provocări.
Plantarea arborilor într-un mediu atât de arid presupune ca puieții să supraviețuiască unor condiții foarte diferite de cele din pepiniere. Cantitatea redusă de precipitații, seceta prelungită, pășunatul animalelor și condițiile dificile de plantare au redus semnificativ rata de supraviețuire a arborilor.
Istoria mai amplă a împăduririlor din Algeria explică de ce Barajul Verde a fost considerat atât de necesar. Reforesta arată că, în anul 1830, Algeria avea aproximativ 5 milioane de hectare de păduri, însă această suprafață s-a redus la aproximativ 2,4 milioane de hectare până la obținerea independenței, în 1962.
După independență, guvernul algerian a lansat mai multe programe destinate refacerii fondului forestier și protejării terenurilor degradate. Barajul Verde a devenit una dintre cele mai importante componente ale acestui efort național.
De la o barieră de copaci la o strategie complexă de refacere a ecosistemelor
Începând cu anii 1990, Barajul Verde a fost integrat într-o strategie mai amplă de conservare a pădurilor, gestionare a bazinelor hidrografice și combatere a deșertificării.
Programul a depășit simpla plantare de arbori, acordând o atenție sporită agriculturii, activităților pastorale, implicării comunităților locale și practicilor sustenabile de administrare a terenurilor.
Experiența acumulată a demonstrat că Barajul Verde poate contribui la refacerea terenurilor degradate atunci când împădurirea este însoțită de măsuri adecvate de gestionare a terenurilor. Protejarea vegetației existente, controlul pășunatului și alegerea speciilor adaptate condițiilor locale au consolidat procesul de restaurare și au crescut reziliența peisajelor vulnerabile.
La mai bine de cinci decenii de la lansare, Barajul Verde reprezintă un exemplu de proiect pe termen lung care demonstrează modul în care împădurirea la scară largă poate contribui la refacerea terenurilor într-o regiune semiaridă.
Ceea ce a început ca o încercare ambițioasă de a crea o centură protectoare de vegetație s-a transformat într-o amplă strategie de restaurare a ecosistemelor, succesul său fiind măsurat nu doar prin numărul copacilor plantați, ci și prin peisajele pe care aceștia au contribuit să le protejeze și să le refacă.
