Antena 3 CNN Actualitate Locale Primarul Brașovului spune că orașul este „în avans” la economisirea energiei: „Noi o facem de mult timp”

Primarul Brașovului spune că orașul este „în avans” la economisirea energiei: „Noi o facem de mult timp”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 15:42 05 Aug 2026 Modificat la 15:42 05 Aug 2026
GettyImages-531663631
Municipiul Braşov face, practic, deja economie prin reducerea fluxului luminos al sistemului de iluminat public pe anumite intervale orare / sursă foto: Getty Images

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunţat, miercuri, că se va face economie la energie atât la iluminatul public, cât şi la consumul mijloacelor de transport în comun electrice, subliniind că, în instituţia pe care o conduce, deja a fost oprit aerul condiţionat.

Edilul a subliniat că municipiul Braşov face, practic, deja economie prin reducerea fluxului luminos al sistemului de iluminat public pe anumite intervale orare, măsură pe care municipalitatea o implementează deja de mai mulţi ani.

Totodată, el a precizat că, începând de miercuri, aprinderea iluminatului public va fi decalat seara cu o jumătate de oră faţă de programul de până acum.

„Aprinderea iluminatului public va fi decalat seara cu o jumătate de oră faţă de programul de până acum şi, de asemenea, va fi stins mai devreme cu o jumătate de oră dimineaţa. Având în vedere că avem implementat sistemul de telegestiune a iluminatului, este firesc că această economie, pe care o invocăm, noi o facem de mult timp indiferent de ce interval al zilei vorbim. (...) Suntem, ca să zicem aşa, un pic în avans. 

De asemenea, am analizat azi cu conducerea operatorului de transport în comun să creăm un asemenea program încât să-l corelăm încărcarea călătorilor, dar să echilibrăm şi consumul pe mijloacele electrice. (...)

Dacă intraţi în Primărie, o să vedeţi că nu funcţionăm cu aer condiţionat. (...) Încercăm să facem faţă la aceste probleme în limita măsurilor pe care le avem la îndemână", a afirmat George Scripcaru.

În prezent, la Braşov, fluxul luminos al sistemului de iluminat public este redus pe anumite între orele 22:00 - 00:00 cu 20%, iar după ora 00:00, cu 50%.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close