Antena 3 CNN Actualitate Imagini din satelit cu Dunărea secată. Fluviul atinge joi un nou minim istoric la intrarea în România: Ce arată prognoza pe august

Imagini din satelit cu Dunărea secată. Fluviul atinge joi un nou minim istoric la intrarea în România: Ce arată prognoza pe august

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 16:23 05 Aug 2026 Modificat la 16:31 05 Aug 2026
dunarea secata inainte si dupa satelit august 2026
Dunărea din satelit, înainte și după ce a secat. Sursa foto: Captură video Reuters

Dunărea atinge joi un minim istoric la intrarea în România, dar hidrologii vin și cu o veste bună pentru centrala de la Cernavodă

Debitul Dunării la intrarea în România va atinge joi un minim istoric de 1.400 de metri cubi pe secundă, potrivit prognozei reactualizate a Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Anunțul a fost făcut miercuri de Ana-Maria Agiu, purtător de cuvânt al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR).

Potrivit acesteia, debitul fluviului este de 1.450 mc/s în cursul zilei de astăzi, iar joi va coborî la 1.400 mc/s, cel mai redus nivel înregistrat până acum la intrarea Dunării în țară.

Cu toate acestea, prognoza aduce și o veste încurajatoare. Specialiștii estimează că, până la începutul săptămânii viitoare, debitul se va stabiliza în jurul valorii de 1.400 mc/s, fără o scădere suplimentară.

Și la Cernavodă situația este ușor mai bună decât indicau estimările anterioare. Nivelul Dunării este în prezent de -214 centimetri, iar până luni este prognozat să ajungă la -231 centimetri. Comparativ cu prognoza de luni, când pentru aceeași perioadă era estimat un nivel de -233 centimetri, noile date arată o creștere de aproximativ 2 centimetri.

În plus, față de începutul săptămânii, nivelul apei la Cernavodă este cu 4 centimetri mai ridicat, după ce luni era de -218 centimetri, iar astăzi este de -214 centimetri.

„Am câștigat 2-3 zile” de funcționare a centralei de la Cernavodă

Potrivit reprezentantei ANAR, actualizarea prognozei înseamnă că a fost prelungită cu încă două-trei zile perioada în care pot fi menținute debitele minime necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă.

„Am câștigat 2-3 zile în plus pentru menținerea debitelor minime în vederea funcționării centralei de la Cernavodă”, a transmis ea.

În ceea ce privește operațiunea de scufundare controlată a unor barje pe Dunăre, măsură analizată pentru asigurarea condițiilor optime de alimentare cu apă, Ana-Maria Agiu a precizat că autoritățile evaluează în continuare toate condițiile de intervenție.

„În acest moment se evaluează foarte atent condițiile de manevrare, astfel încât să existe o siguranță maximă atât în ceea ce privește efectuarea manevrelor, cât și a echipelor care efectuează intervenția”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale „Apele Române”.

Regimul hidrologic va fi deficitar toată luna august

Regimul hidrologic va fi deficitar în luna august, iar debitul Dunării la Baziaş va coborî la 1.400 mc/s, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

De asemenea, regimul hidrologic al râurilor din România se va situa, în general, la valori cuprinse între 30% şi 50% din mediile multianuale lunare, se arată într-o postare a instituţiei.

Valori mai ridicate, reprezentând 50-80% din mediile specifice perioadei, sunt estimate pe râurile din bazinul hidrografic al Prahovei, precum şi în bazinele superioare ale Ialomiţei şi Buzăului.

În schimb, debite mai reduse, situate sub 30% din mediile multianuale lunare, sunt prognozate pe râurile din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bârlad şi Râmnicu Sărat, pe cursul superior al Siretului, pe afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea.

Chiar şi în contextul acestui regim hidrologic deficitar, în cursul lunii august sunt posibile fenomene episodice asociate ploilor torenţiale, precum scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, precum şi viituri rapide.

Hidrologii precizează că prognoza de lungă durată va fi actualizată prin prognozele hidrologice de scurtă durată. În situaţiile în care va fi estimată posibilitatea depăşirii cotelor de apărare, acestea vor fi precedate de avertizări hidrologice, emise în funcţie de situaţia hidrologică şi de evoluţia factorilor meteorologici din momentul respectiv.

În ceea ce priveşte Dunărea, în intervalul 5 august, ora 7:00 - 12 august, ora 7:00, debitul la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, va fi în uşoară scădere în prima zi, până la valoarea de 1.400 mc/s. Ulterior, acesta se va menţine staţionar până la sfârşitul intervalului, situându-se sub media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close