Florinel e o mumie vie. Ar trebui să fie bărbat în toată firea, dar la 18 ani a ajuns să cântărească 16 kilograme. Cât un copil de cinci ani. Nu mai vorbeşte, nu se mai mişcă, abia mănâncă. E captiv într-un trup firav, mâncat de infecţii şi presărat cu răni. Florinel suferă de tetrapareză spastică. O boală care-i paralizează trupul. Şi pentru care nu există leac.
Dar suferinţa lui e dublată de nepăsarea autorităţilor. Trăieşte într-o locuinţă mizeră şi într-o sărăcie lucie, alături de tatăl care-l îngrijeşte şi de bunica lui. Nicio o autoritate din Ploieşti nu a găsit o soluţie să-i facă traiul mai uşor. Mai ales că în acte, este deja major.
Cinismul unor medici a fost mai puternic decât uimirea că Florinel trăieşte. "Mi-a zis Salvarea: nu vi se pare că a trăit prea mult?" povesteşte tatăl băiatului.
Lupta pentru o îngrijire decentă se loveşte de un zid. Pentru o casă socială, Florinel a fost pus pe o listă de aşteptare.
Cum a putut, l-a dus tatăl pe Florinel la comisia pentru handicap. Până acum două luni, când în sfârşit i-au trecut în acte că nu se mai face bine. Că are un handicap permanent. Un retard mental şi-o paralizie care i-au deformat, mai întâi, membrele, apoi nervul optic şi care l-au făcut să se topească, să ajungă ca un schelet - viu.
Cât despre recuperare neuro-psiho-motorie, asistenţii sociali se spală pe mâini. Tatăl e plătit să-l ajute.
Tatăl băiatului primeşte 600 de lei pentru a-l ajuta pe Florin. Şi dacă nu îi ajunge, a fost sfătuit să se descotorosească de copil şi să-l ducă într-un centru de plasament.
Mama lui Florinel l-a părăsit când băiatul avea doar trei luni. Disperarea tatălui e atât de mare încăt a trimis la primărie poze cu băiatul chinuit de soartă. O imagine la care, până acum, nimeni n-a tresărit.
