Antena 3 CNN Actualitate În Bucureşti s-a strigat din nou "Jos comuniştii". Manifestaţii de susţinere a moldovenilor

În Bucureşti s-a strigat din nou "Jos comuniştii". Manifestaţii de susţinere a moldovenilor

În Bucureşti s-a strigat din nou "Jos comuniştii". Manifestaţii de susţinere a moldovenilor
07 Apr 2009   •   23:36

Protestele din Republica Moldova, faţă de regimul comunist, readuc în memoria românilor Revoluţia din 1989. Marţi seară, aproximativ 1.000 de studenţi basarabeni din Bucureşti şi colegi ai acestora din România au protestat în Piaţa Universităţii, solidarizându-se astfel cu manifestanţii anticomunişti de la Chişinău, informează Agerpres.

În eventualitatea unei intervenţii a armatei la Chişinău, la ordinul preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, tinerii au scandat ?Armata e cu noi? şi ?Jos comuniştii!?.

Tinerii au venit în Piaţa Universităţii, zonă considerată kilometrul zero al democraţiei, cu steaguri tricolore şi cu drapelul Uniunii Europene.

De asemenea, liderii organizaţiilor studenţeşti au lansat un apel la proteste paşnice, dar ferme şi continue, argumentând că generaţia tânără trebuie să dea dovadă de verticalitate.
?Ne uităm spre Chişinău şi ne plecăm în faţa sacrificiilor tinerilor de acolo?, a afirmat George Simion, liderul Asociaţiei ?Noii Golani?.

Tinerilor protestatari li s-au alăturat şi trecători cărora manifestaţia din Piaţa Universităţii le-a amintit de decembrie 1989. ?Situaţia din Republica Moldova mi-a adus aminte de ce am trăit şi noi şi am venit ca să-i susţinem pe basarabeni?, a declarat, pentru Agerpres, Doina Petrov, în vârstă de 60 de ani.

Un tânăr român de 21 de ani a spus că evenimentele din aceste zile, de după alegerile parlamentare din 5 aprilie din Republica Moldova, în care comuniştii au câştigat majoritatea voturilor, reflectă nevoia de schimbare la Chişinău şi că acest moment ?nu trebuie ratat?.

Şi reprezentanţii Uniunii Studenţilor din România (USR) s-au solidarizat cu demersul colegilor din Republica Moldova.

?Suntem alături de ei, îi sprijinim şi le admirăm curajul. Tinerii din Moldova nu luptă contra comunismului, ci luptă pentru libertatea lor. Ca întotdeauna, tinerii sunt iniţiatorii şi promotorii schimbărilor. Ei cer o schimbare necesară, o schimbare pentru un viitor mai liber?, a spus liderul USR, George Păduraru.

Potrivit acestuia, protestul studenţilor moldoveni ?aduce aminte? de Revoluţia din decembrie '89, când studenţii români au luptat pentru libertatea lor. George Păduraru şi-a manifestat speranţa ca demersul tinerilor din Republica Moldova ?să aibă un impact pozitiv, să pună stop comunismului şi să înceapă clădirea unei democraţii autentice?.

De asemenea, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) s-a aflat alături de colegii din Republica Moldova. Potrivit vicepreşedintelui Alianţei, Andrei Crăciun, ANOSR a organizat proteste paşnice în Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi în alte centre universitare.

?ANOSR este împotriva principiilor comunismului, împotriva îngrădirii dreptului la libera exprimare. În România, schimbarea a pornit de la tineri. A pornit de la studenţi. O societate nu poate progresa fără a lua în considerare dorinţele tinerilor. Aceştia au demonstrat întotdeauna prin unitate şi curaj faptul că reprezintă, în orice societate, promotorii noilor paradigme şi au fost de nezdruncinat în convingerile lor?, a afirmat Andrei Crăciun.

Preşedintele Cluburilor Studenţeşti Liberale (CSL), Radu Surugiu, a declarat, pentru Agerpres, că organizaţia pe care o conduce este alături de cauza susţinută de manifestanţii de la Chişinău împotriva regimului comunist, arătând însă că este necesar ca protestul să se desfăşoare în mod paşnic.

El a afirmat că CSL îi va anunţa pe cât mai mulţi tineri din Republica Moldova, care nu au acces la informaţii, despre ceea ce se întâmplă la Chişinău.

Şi la Iaşi, aproximativ 400 de studenţi basarabeni care învaţă la universităţile din oraş au venit, marţi seara, în Piaţa Unirii, în semn de solidaritate cu colegii şi prietenii care protestează la Chişinău.

Timp de aproape o oră, studenţii au strigat lozinci precum ?Rezist. Sunt anticomunist?, ?Jos comunismul?, ?Libertate? - împotriva regimului comunist de la Chişinău. La Iaşi aceasta este a doua zi în care studenţii basarabeni ies în stradă. Ei au protestat şi luni seara, în faţa Universităţii Alexandru Ioan Cuza, nemulţumiţi de rezultatele alegerilor de duminică din Republica Moldova. Studenţii au anunţat că vor continua protestele şi în următoarele zile.

La Timişoara aproximativ 60 de tineri, studenţi din Republica Moldova şi timişoreni s-au adunat, de asemenea, marţi, în faţa Catedralei Mitropolitane, în semn de solidaritate cu demonstraţiile anticomuniste de la Chişinău, informează Mediafax.

Acţiunea tinerilor a fost una spontană, neautorizată, însă paşnică, studenţii formând din lumânări cuvântul "Libertate", potrivit preşedintelui Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara, Sergiu Bucşa, citat de Mediafax.

La Piteşti, aproximativ 50 de persoane, majoritatea studenţi din Republica Moldova care învaţă în oraş, au manifestat, marţi seară, timp de o oră, în centrul municipiului, pentru a-şi manifesta solidaritatea cu protestatarii de la Chişinău, informează Mediafax.

Ca şi în celelate oraşe din ţară unde au avut loc astfel de manifestări, şi cea de la Piteşti a fost una calmă, fără incidente. A început în faţa Primăriei unde oamenii au purtat în mâini lumânări şi banere cu mesaje de încurajare a protestatarilor din Chişinău, pe care era scris cuvântul: "Libertate".

La Galaţi, aproximativ o sută de studenţi basarabeni ai Universităţii "Dunărea de Jos" s-au adunat şi marţi seară, în Grădina Publică din municipiu, pentru a protesta faţă de comunism şi pentru a susţine acţiunile manifestanţilor de la Chişinău, informează Mediafax.

Potrivit sursei citate, studenţii basarabeni s-au strâns în Grădina Publică, lângă Campusul "Alexandru Ioan Cuza", acolo unde sunt cazaţi cei mai mulţi dintre ei. Se flutură steaguri româneşti şi sunt afişate pancarte reprezentând un om care aruncă secera şi ciocanul la coşul de gunoi şi altele pe care scrie "Chişinău, sunt cu voi" sau "Jos comuniştii".

La Cluj mai mult de trei sute de studenţi basarabeni au luat parte, marţi seară, la un protest tip flash-mob faţă de câştigarea alegerilor din Republica Moldova de către comunişti. Tinerii au ţinut un "moment de reculegere şi de doliu" şi şi-au manifestat solidaritatea cu evenimentele de la Chişinău.

Circa o sută de persoane au fost rănite în urma ciocnirilor de marţi de la Chişinău dintre militanţii anticomunişti şi forţele de ordine. Potrivit Agerpres care citează surse medicale, circa 40 de protestatari au primit îngrijiri medicale, iar aproape zece persoane au fost spitalizate.

Aceleaşi surse au precizat că circa 50 de poliţişti au fost răniţi, fără însă să se fi înregistrat vreun deces în rândul acestora, aşa cum s-a anunţat în cursul zilei din surse neoficiale. Poliţiştii au fost loviţi cu pietre şi alte obiecte grele de către mulţimea adunată în centrul Chişinăului pentru a denunţa, ceea ce susţineau, fraudarea alegerilor legislative din 5 aprilie.

Protestele de la Chişinău au degenerat în violenţe, după ce mii de manifestanţi anticomunişti au înconjurat marţi sediul Preşedinţiei din capitala Republicii Moldova, au aruncat cu pietre şi au spart geamuri, luând cu asalt şi clădirea învecinată, care adăposteşte Parlamentul.

Antena3.ro

×
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close