Alţi 96 de cetățeni români, dintre care 22 de minori, au ajuns din Orientul Mijlociu în Bucureşti vineri dimineaţă printr-un zbor de repatriere. Majoritatea cetățenilor români au fost preluați din Dubai și transportați cu un autocar până în Oman, de unde s-au îmbarcat în zborul spre Bucureşti. Acesta este al patrulea zbor de evacuare organizat de România prin mecanismul European de Protecție Civilă.
La bordul aeronavei s-a aflat şi o femeie însărcinată, precum și persoane cu afecţiuni medicale.
În avion au fost și 38 de cetățeni eligibili din alte state membre UE și state terțe participante la acest mecanism de repatriere
Din evidenţele MAE, până în prezent peste 6.000 de cetăţeni români au revenit în ţară în siguranţă din statele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu.
Dintre aceştia circa 3.500 prin zboruri de evacuare, repatriere asistată sau facilitate de MAE.
