Atacarea navelor de către pirați nu este, se pare, pericolul atribuit în mod exclusiv mărilor și oceanelor.
În secolele trecute, astfel de tâlhării aveau loc frecvent și pe râurile din Transilvania, pirații autohtoni vânând în special transporturile de sare, dar și pe cele de aur și argint, potrivit vocea.biz.
”Navele ce coborau pe Someş erau nişte plute de o construcţie specială, numite „kurb”, care erau făcute din buşteni de brad tăiaţi din pădurile Ciceului (fapt atestat din 1243). Plutele someşene „aveau o lungime de 61 coţi şi o lăţime de 8-10 coţi, fiind mult mai mari decât cele de Turda”, adică cele de pe Mureş. Ele aveau părţile laterale mai ridicate pentru a feri sarea să intre în contact cu apa, de aceea purtau şi denumirea mai pretenţioasă de „corăbii’ (nautae).
”În volumul al XV-lea al documentelor adunate şi publicate de E. Hurmuzaki, găsim mai multe cazuri de tâlhărie „la apa mare”, amintite şi în lucrările unor istorici renumiţi, precum Nicolae lorga sau Ştefan Pascu. Uneori actele de piraterie erau încurajate chiar de autorităţile locale, precum s-a întâmplat în 1478, „când transportul de sare de la Ocna Dejului pe Someş a fost atacat de iobagii unor nobili – la îndemnul acestora, desigur, ce aveau vreo răfuială cu cămăraşii salinelor -, care au scufundat «navele» cu sare, pricinuind o pagubă mai mare de 6500 fi. aur. Ceea ce înseamnă salariul comitelui cămării de sare din Transilvania pe vreo 10 ani (800-1000 fi. anual), plus alimentele zilnice şi locuinţa sau salariul pe 32 de ani a cămăraşiilor de la diferite ocne (200 fi. anual)””, spune el.
