Antena 3 CNN Actualitate Inedit Fiica unor imigranți români care au fugit de Ceaușescu a devenit vedetă în șahul american

Fiica unor imigranți români care au fugit de Ceaușescu a devenit vedetă în șahul american

Alexandra Botez, o tânără de 25 de ani născută în Canada din părinți români, a dat un spectacol șahistic memorabil în Manhattan, New York, relatează Daily Mail.

Fiica unor imigranți români care au fugit de Ceaușescu a devenit vedetă în șahul american
Sursa foto: Youtube / BotezLive
de Adrian Iclozan    |    07 Iul 2021   •   13:39

Publicația britanică o compară pe tânăra șahistă cu  Beth Harmon, personajul din serialul The Queen’s Gambit de pe Netflix și notează că Botez l-a învins pe unul dintre șahiștii din Union Square în doar 8 minute şi 26 de secunde, într-o zi în care a mai provocat și alți jucători din celebra piață.

Alexandra a sacrificat un pion pe care l-a numit "cadou la despărțire" înainte de a-l face mat pe adversar.

Daily Mail notează că tânăra este un șahist experimentat, care s-a întâlnit cu acest sport încă de la vârsta de 6 ani.

S-a născut în Dallas, statul american Texas, dar a crescut în Canada și a început să joace sportul minții în urma unui pariu făcut de părinții săi, imigranți care au fugit din România în perioada când țara era condusă de Nicolae Ceaușescu.

"Mama juca puțin șah și a făcut pariu că mă poate învăța și pe mine să joc. În doar două luni, am fost în măsură s-o bat", își amintește Alexandra.

La 15 ani, a câștigat Campionatul Național din SUA dedicat jucătoarelor sub 18 ani.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Botez deține șase titluri naționale în SUA precum și titlul de Maestru feminin FIDE (Federația Internațională de Șah).

A absolvit Universitatea Stanford în 2017, cu o diplomă în Relații Internaționale. În timpul facultății, a fost președinte al Clubului de șah de la Stanford, fiind pentru prima dată când această poziție a fost deținută de o femeie.

Alexandra Botez joacă live pe platforma de gaming Twitch sub contul BotezLive, pe care îl administrează împreună cu sora sa de 19 ani, de asemenea jucătoare de șah. 

Perechea are în prezent peste 850.000 de urmăritori.

În următorul video, Alexandra joacă împotriva "Rusului Paul", cel mai puternic jucător din Union Square, dar se recunoaște învinsă după mai puțin de 9 minute.

Foto galerie: Alexandra Botez, singură și împreună cu sora sa, Andrea

×
Subiecte în articol: Alexandra Botez sah Union Square Netflix
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close