„M-am căsătorit cu Laura, deși probabil nu trebuia să o fac. După trei ani, Laura a rămas gravidă. În cea mai fericită zi, cineva a sunat la ușă...”

24 Feb 2018   •   17:23
„M-am căsătorit cu Laura, deși probabil nu trebuia să o fac. După trei ani, Laura a rămas gravidă. În cea mai fericită zi, cineva a sunat la ușă...”

S-au cunoscut la o sedință cu părinții. El era profesor, iar ea mama unuia dintre elevii săi. După ceva vreme, cei doi au început să iasă împreună.

Încă din prima clipă, când l-a zărit, mama bărbatului i-a spus că o să sufere mult din cauza acestei femei și l-a sfătuit să nu se mai vadă cu ea. În plus, aflase că femeia fusese căsătorită de două ori și că ultimul partener i-a fugit de acasă. De atunci, ar fi jurat să se răzbune, să nu ierte niciun bărbat.

„Două luni mai târziu, deveneam al patrulea soț al Laurei. Deveneam tatăl vitreg a lui Marius, copilul lui de doisprezece ani și elevul meu. Am avut vreo trei ani minunați. Nu credeam că există pe lume om mai fericit. Laura era foarte atentă, iubitoare și incredibil de atrăgătoare. Ne iubeam mereu, nu ne mai săturam unul de celălalt. Abia așteptam să ajungem acasă, ca să facem dragoste. Iubirea noastră nu a fost umbrită deloc în acești doi ani. Până și mama parcă se liniștise, acceptase ideea că m-am căsătorit cu Laura, că nu mai avea cum să mă despartă de ea. Deși, uneori, mai venea acasă la noi și mă mai înțepa. Spuneam că au trecut doi ani de fericire când s-a întâmplat ceva ce n-am să uit niciodată. Vorbeam la telefon cu Laura, când am auzit soneria. Când am deschis ușa, în fața mea stătea un bărbat de vreo 35 de ani, îmbrăcat ciudat.

- Sunt Victor, soțul Laurei, a zis făcând încă un pas și întinzându-mi mâna. Am rămas mască. Normal că nu mă așteptam ca unul dintre soții Laurei să-mi intre pe ușă, fără măcar să mă anunțe. (...)

- Uite de ce-am venit, a zis el. Cu siguranță că nu știi adevărul. Laura, așa cum o știu eu, nu ți-a spus o vorbă. Ai întrebat-o unde pleacă în fiecare duminică după-amiază?

Doamne, parcă vorbea mama! Atunci mi-am adus aminte că și ea mă întrebase același lucru.

- Nu ai întrebat-o, văd asta în ochii tăi. Ei, bine, vine la mine, la spital. Am avut grijă de băiatul ei timp de șapte an și într-o zi, pac, a venit boala asta, n-am mai putut să respir decât cu aparate și m-am dus la spital. I-am redat libertatea Laurei după un an, am divorțat, nu avea rost să o leg de mâini și de picioare. Trebuia să aibă viața ei, să fie liberă. Am rămas internat, nu pentru că aș avea nevoie de spitalizare, dar pentru că nu am unde să mă duc, m-am obișnuit acolo.

Un an am trăit în tensiune, totul era negru în jurul meu, nu mai era lumina din fiecare zi. Parcă și ea se întuneca, lipsea din ce în ce mai mult de-acasă, ca și cum i-ar fi fost greu să stea cu mine”, a povestit bărbatul. În cele din urmă, cei doi au divorțat.

x close