x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Paradoxul „autostrăzii“ spre mormântul lui Arsenie Boca. Motivul pentru care i-au fost adăugate benzi suplimentare

de A.M.P   •   13 Oct 2017   •   12:32
Paradoxul „autostrăzii“ spre mormântul lui Arsenie Boca. Motivul pentru care i-au fost adăugate benzi suplimentare 482

Cea mai modernă şosea din judeţul Hunedoara leagă satele Silvaşul de Sus şi Silvaşul de Jos de Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului. Tronsonul de şapte kilometri a fost finalizat zilele trecute, după doi ani de la începerea lucrărilor şi peste opt milioane de lei investiţi de Consiliul Judeţean Hunedoara în proiect, scrie adevarul.ro.

Drumului Judeţean 687 K, spre mănăstirea unde a fost înmormântat Arsenie Boca, a fost lărgit la trei benzi în cea mai mare parte a sectorului de la ieşirea din Silvaşul de Jos, până la Prislop. Pe acest kilometru a fost adăugată o bandă destinată traficului greu, astfel încât lăţimea drumului, pe care în trecut abia se puteau strecura două maşini una pe lîngă alta, a ajuns la nouă metri.

Banda suplimentară, necesară în anii trecuţi, nu îşi mai are utilitatea pe care ar fi avut-o în vremea când drumul reprezenta un calvar pentru şoferi, din cauza blocajelor şi aglomeraţiei.

Numărul pelerinilor care au ajuns în ultimele luni la Mănăstirea Prislop a scăzut simţitor. În afara zilelelor de sâmbătă şi duminică şi a celor de sărbătoare, când numărul vizitatorilor ajunge la câteva mii, locul de veci al duhovnicului Arsenie Boca este puţin căutat

sati