Antena 3 Actualitate Inedit Unde s-a tuns președintele Iohannis și când urmează să se redeschidă frizeriile

Unde s-a tuns președintele Iohannis și când urmează să se redeschidă frizeriile

28 Apr 2020   •   20:07
Unde s-a tuns președintele Iohannis și când urmează să se redeschidă frizeriile
Sursa foto: Presidency

La finalul primei conferințe de presă organizată de administrația prezidențială de la începutul pandemiei, Klaus Iohannis a fost întrebat unde s-a tuns având în vedere că frizeriile și centrele de înfrumusețare sunt închise, ca urmare a restricţiilor impuse prin ordonanţe militare pe durata stării de urgenţă.

Unul dintre jurnaliștii prezenți la Palatul Cotroceni, l-a întrebat pe președinte unde a reușit să se tundă. „Pentru că e ultima întrebare şi s-au cam pus toate celelalte întrebări... Eu am încercat să mă tuns acasă, nu prea mi-a ieşit. Dumneavostră unde v-aţi tuns?”, a întrebat reporterul.

"Tot aşa, acasă. Mai încercaţi.", a replicat Klaus Iohannis. Preşedintele a evitat să spună şi cine l-a tuns.

Iohannis, despre redeschiderea frizeriilor şi a cabinetelor stomatologice

„Când se redeschid? În cursul săptămânii viitoare, când vom lua decizia cum continuăm după 15 mai, vom lua și decizii care privesc primele sectoare unde vom avea o redeschidere. Este prematur să vă spun astăzi, dar unele se vor redeschide. Evident, ține de nevoia socială, dar și de riscul epidemiologic. După o analiză foarte serioasă, vom face comunicarea la momentul potrivit. Însă pot să vă spun că, în momentul acesta în care vorbim, pentru majoritatea zonelor se lucrează sau sunt gata protocoalele care prevăd dacă trebuie o mască specială, un paravan, termometru la intrare și multe alte lucruri. Vrem să punem la punct toate detaliile", a adăugat președintele.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close