Antena 3 CNN Actualitate Justiție Carmen Dan nu se teme că va fi acuzată în cazul protestului din 10 august

Carmen Dan nu se teme că va fi acuzată în cazul protestului din 10 august

Carmen Dan nu se teme că va fi acuzată în cazul protestului din 10 august
28 Sep 2018   •   12:09

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, că nu se teme că va fi pusă sub acuzare în dosarul penal legat de modul în care au intervenit jandarmii la protestul din 10 august.

Întrebată de jurnalişti, la finalul unui eveniment de la Academia de Poliţie, dacă se teme că va fi pusă sub acuzare în acest dosar, Carmen Dan a precizat: „Nu. Unui om care nu a greşit cu nimic nu are de ce să îi fie teamă”.

Carmen Dan a mai precizat că nu a fost citată până acum la Parchet. „Nu, iarăşi nu. Dacă voi fi citată sâmbătă sau duminică, vă anunţ, vă promit”, a spus ministrul de Interne.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august.

Peste 770 de plângeri penale au fost înregistrate la Secţia Parchetelor Militare din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protest.


 

×
Subiecte în articol: carmen dan protest 10 august
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close