Antena 3 CNN Actualitate Justiție Deputatul PNL Mihai Voicu, trimis în judecată de DNA

Deputatul PNL Mihai Voicu, trimis în judecată de DNA

Deputatul PNL Mihai Voicu, trimis în judecată de DNA
21 Dec 2017   •   17:08

Procurorii DNA Craiova l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe deputatul PNL Mihai Voicu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

VOICU MIHAI ALEXANDRU, la data faptei președinte al unei organizații județene de partid și vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice la nivel național, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

MOGOȘ DAN LUCIAN ȘTEFAN, la data faptei secretar general coordonator al aceleiași organizații județene de partid, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea defolosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

ENEA CONSTANTIN COSMIN, la data faptei vicepreședinte al Biroului Permanent Teritorial al aceluiași partid politic și reprezentant al SC Coliseum SA, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani,

SC COLISEUM SA, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie - aprilie 2012, inculpatul Voicu Mihai Alexandru, în calitate de președinte al unei organizații județene de partid și vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice la nivel național, beneficiind de ajutorul inculpatului Mogoș Dan Lucian Ștefan, și-a folosit influența și autoritatea determinate de funcțiile deținute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuții individuale.
Concret, „donațiile” respective condiționau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susținerea politică pentru ocuparea unei funcții de conducere într-o instituție publică.
Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizației de partid au fost determinați să remită diverse sume de bani (între 5.000 – 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei.
Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiți la achiziționarea de materiale promoționale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012.
Din această sumă, în realitate au fost folosiți în scopul menționat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însușiți de inculpatul Enea Constantin Cosmin prin intermediul SC Coliseum SA.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților SC Coliseum SA, Enea Constantin Cosmin și Voicu Mihai Alexandru.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Mihai Voicu DNA
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close