Antena 3 CNN Actualitate Justiție Mariana Rarinca a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare: Merg la CEDO!

Mariana Rarinca a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare: Merg la CEDO!

Mariana Rarinca a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare: Merg la CEDO!
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    11 Sep 2015   •   18:08
UPDATE 18.05 - Mariana Rarinca a fost condamnată la trei ani cu suspendare, magistraţii Curţii de Apel revenind la condamnarea pe fond în acest dosar, după ce femeia a primit o decizie de achitare în dosar, în luna mai a acestui an.

Astfel, Mariana Rarinca rămâne cu pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, dată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care este acuzată de şantajarea şefei instanţei supreme Livia Stanciu, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins, vineri, apelul.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au rejudecat apelul în acest caz, în urma contestaţiei DNA la o decizie anterioară de achitare.
   
Instanţa a respins apelurile formulate de Mariana Rarinca şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la decizia Tribunalului Bucureşti, care a condamnat-o pe Rarinca la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantajarea şefei ICCJ.

Decizia dată de magistraţii Dorin Matei şi Anamaria Trancă este definitivă.
   
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Marian Rarinca a declarat că va merge cu dosarul său la CEDO, pentru a denunţa "toată porcăria cu judecarea contestaţiei în anulare a DNA-ului".
 
"Nu am primit nici o ofertă de la nici o televiziune", a precizat Mariana Rarinca, făcând referire la afirmaţiile mincinoase ale şefei Instanţei Supreme, în faţa magistraţilor, în legătură cu implicarea directorului postului Antena 3, Mihai Gâdea, în acest dosar.

Directorul Antena 3 Mihai Gâdea a transmis un comunicat de presă în care precizează că nu a fost acasă la familia Rarinca și nu a pretins, oferit sau intermediat niciodată vreun avantaj financiar sau de altă natură Marianei Rarinca.

______
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în cazul Marianei Rarinca. 
 
Procesul s-a rejudecat în aproape 11 ore, iar instanţa a anunţat că va lua o decizie astăzi. 
 
Procurorul DNA a cerut condamnarea Marianei Rarinca la 7 ani de închisoare, o pedeapsă mai aspră decât cea de trei ani cu suspendare pe care a primit-o în primă instanţă, la Tribunalul Bucureşti. 
 
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut anularea deciziei de achitare pe motiv că judecătoarea care a făcut parte din completul de judecată s-a aflat în incompatibilitate.
 
Mariana Rarinca, acuzată de şantajarea preşedintelui ICCJ Livia Stanciu, a cerut joi, la Curtea de Apel Bucureşti, recuzarea magistraţilor care judecă dosarul său, după ce aceştia i-au respins pe loc o excepţie de neconstituţionalitate, însă şi această solicitare i-a fost respinsă.

Pe 21 mai, Mariana Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa ICCJ, Livia Stanciu, a fost achitată definitiv. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, care a apreciat că femeia nu se face vinovată de faptele pentru care a fost denunţată de Livia Stanciu. 
 
În prima instanţă, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti o condamnaseră la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. 
 
Livia Stanciu a susţinut în plângerea depusă că Mariana Rarinca a ameninţat-o cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru şefa Curţii Supreme şi pentru soţul ei. Ca să nu se întâmple acest lucru, Stanciu ar fi trebuit să plătească de 20.000 de euro.

Pe 10 iunie 2014, femeia care a şantajat-o pe preşedinta ICCJ, Livia Stanciu, de la care ar fi cerut 20.000 de euro pentru a nu face publice informaţii presupus compromiţătoare, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Ulterior, ea a stat în arest încă cinci lui. 

Procurorii arată, în ordonanţa de reţinere, că în perioada aprilie - 3 iunie, Mariana Rarinca ar fi ameninţat-o pe preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, "cu darea în vileag a unor fapte imaginare, în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial".

Mariana Rarinca a stat 6 luni nevinovată în arest preventiv

Citiţi şi Mariana Rarinca, ARESTATĂ după ce a sunat la Antena 3

×
Subiecte în articol: Mariana Rarinca livia stanciu santaj
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close