Antena 3 CNN Actualitate Justiție Stelian Ion, după ce Înalta Curte din Marea Britanie a refuzat extrădarea lui Puiu Popoviciu: "Este foarte grav!"

Stelian Ion, după ce Înalta Curte din Marea Britanie a refuzat extrădarea lui Puiu Popoviciu: "Este foarte grav!"

Stelian Ion, ministrul Justiţiei, a reacţionat după ce Înalta Curte de Justiţie din Marea Britanie a refuzat extrădarea omului de afaceri Puiu Popoviciu pe motiv că acesta a fost condamnat pe nedrept.

Stelian Ion, după ce Înalta Curte din Marea Britanie a refuzat extrădarea lui Puiu Popoviciu: "Este foarte grav!"
Sursa foto: Hepta
de Alin Tarnovschi    |    16 Iun 2021   •   18:46

Ministrul Justiţiei a comentat, într-o conferinţă de presă, cazurile afaceriştilor Alexander Adamescu, recent trimis în judecată de procurorii DNA, şi Puiu Popoviciu, condamnat la 7 ani de închisoare în România.

"Autoritățile din Marea Britanie ar trebui să-l predea pe Alexander Adamescu. Nu am primit detalii. Sunt mai multe solicitări din partea Ministerului Jutiției. În cazul Puiu Popoviciu e de analizat.

Iată, o instanță din Marea Britanie a dat decizie care sancționează instanța română, ceea ce este foarte grav. Trebuie să vedem foarte clar unde sunt probleme. În orice caz, toate dosarele trebuie să se bucure de atenție.

Reprezintă un semnal de alarmă. Dacă nu o să fie contestată o discuție în CSM, ea trebuie să aibă loc. Nu vor rămâne lucrurile așa. Trebuie să vedem dacă într-adevăr instanța din România a avut o problemă.

Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 16 iunie

Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 16 iunie #SedintaDeGuvern #SorinCimpeanu #StelianIon #MonicaAlthamer #PalatulVictoria

Publicată de Ministerul Justiției pe Miercuri, 16 iunie 2021

Răspunsul lui Stelian Ion, în clipul video de mai sus, la minutul 42:30.

Acum, noi avem încredere în instanțele noastre, dar când apar astfel de acuzații trebuie să vedem dacă a fost vreo problemă. Subiectul nu se închide", a declarat Stelian Ion.

Puiu Popoviciu a fost condamnat în România la 7 ani de închisoare în dosarul Băneasa, iar Înalta Curte de Justiţie din Marea Britanie a refuzat extrădarea sa în România.

Judecătorii englezi au motivat refuzul extrădării lui Popoviciu astfel: "Acesta este un caz extraordinar sub foarte multe aspecte. Probele demonstrează că apelantul a suferit un exemplu extrem de lipsă de imparţialitate judiciară, astfel încat sunt indiscutabile consecinţele pentru echitatea procesului".

Antena 3 a prezentat, în exclusivitate, la News Hour with CNN, prima reacție a omului de afaceri Puiu Popoviciu la decizia britanicilor de a respinge extrădarea sa.

×
Subiecte în articol: Stelian Ion Ministerul Justitiei
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close