Antena 3 CNN Actualitate Justiție Tolo: Când Parlamentul nu își dădea avizul pentru arestarea politicienilor, era rău! Dar CSM e bun când refuză arestarea procurorilor DNA?!

Tolo: Când Parlamentul nu își dădea avizul pentru arestarea politicienilor, era rău! Dar CSM e bun când refuză arestarea procurorilor DNA?!

Tolo: Când Parlamentul nu își dădea avizul pentru arestarea politicienilor, era rău! Dar CSM e bun când refuză arestarea procurorilor DNA?!
15 Ian 2019   •   09:27

Consiliul Superior al Magistraturii n-a avizat propunerea de arestare a procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu de la DNA Ploiești.

Ori de câte ori Parlamentul refuza reținerea unui deputat sau senator, ne găseam în fața unei „împiedicări a înfăptuirii justiției”. Acum unde suntem? Nu merge cu două măsuri! E nevoie de foarte mult umor ca să crezi că, făcând fix același lucru, Parlamentul era „scut pentru corupți”, iar CSM este „salvatorul statului de drept”.

Noi pretindem foarte multe de la România, iar România ar putea să ceară locuitorilor săi să fie imparțiali. O țară are și ea dreptul la niște cetățeni responsabili. Iar dacă imunitatea politicienilor ni se părea inechitabilă, de ce protecția magistraților ni se pare acceptabilă? De fapt, ambele sunt necesare! Pentru că amândouă profesiile pot fi ținta unor răzbunări, și așa a fost gândit acest gen de aviz într-o democrație. 

Citeşte întreaga ştire:Tolo: Când Parlamentul nu își dădea avizul pentru arestarea politicienilor, era rău! Dar CSM e bun când refuză arestarea procurorilor DNA?!

×
Subiecte în articol: mircea negulescu lucian onea CSM DNA tolo.ro
Parteneri
Vremea se răceşte brusc în România. Zonele vizate de alerta ANM
x close