Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Klaus Iohannis, pe bicicletă prin trafic, spre Cotroceni, de vinerea verde

Preşedintele Klaus Iohannis, pe bicicletă prin trafic, spre Cotroceni, de vinerea verde

Andrei Grigore
1 minut de citit Publicat la 08:49 23 Apr 2021 Modificat la 11:10 23 Apr 2021
o_1f3usfqrk1cr913au1bli128h12vb.jpg

Iohannis s-a alăturat, astfel, demersurilor autorităților, care îi îndeamnă pe cetățeni să-și lase, o zi pe săptămână, mașina acasă, şi a ales să se deplaseze la palatul prezidențial pe bicicletă.

Vineri dimineață a plouat în Capitală, însă acest lucru nu l-a descurajat pe preşedinte.

Însoțit, la mică distanță, de echipajul SPP care-i asigură protecția, șeful statului s-a suit pe bicicletă la reședința prezidențială de la Vila Lac în jurul orei 8.30, s-a strecurat cu agilitate prin trafic şi, în cele din urmă, a ajuns pe banda pentru biciclete de pe trotuar.

Purtând casca regulamentară şi o geacă elegantă, închisă la culoare, președintele a făcut cu mâna trecătorilor şi echipelor de televiziune.

El a ajuns la Cotroceni în jurul orei 9.10, după circa 40 de minute.

Iohannis nu este singurul înalt oficial care alege, uneori, mijloace ecologice alternative de transport. Presa a relatat că ministrul Transporturilor a fost văzut în tramvaiul 24 iar cel al Mediului a folosit metroul sau chiar a mers pe jos până la minister.

"Mulțumesc că m-aţi așteptat. Vreau să fiu parte din campania Vinerea Verde, pe care o găsesc foarte bună. Orașele sunt foarte aglomerate, mai ales la ore de vârf. Îi încurajez pe toți românii sa folosească mijloace alternative de transport sau chiar să meargă pe jos, e sănătos şi decongestionează traficul. Un pic de ploaie nu a dăunat nimănui. Şi transportul public e o alternativă dar autoritățile mai trebuie să lucreze destul de mult", a declarat președintele, în curtea Palatului Cotroceni.

"Nu a fost maraton, e o distanță destul de modestă", a precizat Iohannis, când a fost întrebat dacă "este bine" după deplasarea prin traficul bucureștean.

×
Parteneri
x close