Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis anunţă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 30 de miliarde de euro, pregătiţi pentru resuscitarea economiei

Klaus Iohannis anunţă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 30 de miliarde de euro, pregătiţi pentru resuscitarea economiei

Președintele Klaus Iohannis a făcut vineri câteva observații privind starea de alertă, cerând ca noile măsuri intrate în vigoare luni să fie respectate. El a anunţat totodată că se pregătesc noi măsuri de redresare economică.

Klaus Iohannis anunţă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 30 de miliarde de euro, pregătiţi pentru resuscitarea economiei
de Dana Musceleanu    |    13 Noi 2020   •   12:28

„Avem un număr prea mare de cazuri grave la ATI şi de decese. A fost nevoie de un nou set de măsuri, intrate în vigoare de luni. Vă cer respectarea măsurilor și răbdare. Va trebui să așteptăm 2-3 săptămâni până noile măsuri vor produce efectele dorite”, a conchis Iohannis.

Totodată preşedintele a declarat că avem o creştere notabilă, în jur de 5%, a economiei, comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

O veste bună

„Chiar dacă suntem într-o criză economică avem și o veste bună: comparația cu trimestrul doi ne arată că economia își revine, o creștere cu 5%, ceea ce ne spune că măsurile au fost juste. O să evităm în acest sens o recesiune. Pentru a intra într-o fază de redresare e nevoie de bani, pe care îi vom primi din fonduri europene.

Azi am avut o discuție cu premierul despre planul de reziliență. Vom avea peste 30 de miliarde de euro. Suntem cu proiectul aproape de finalizare. Este o măsură largă, care se referă la măsuri de infrastructură și multe sectoare care trebuie redresate. Vom prezenta planul public săptămâna viitoare. Deja începem să finanțăm măsurile. Este o veste foarte bună. Sunt convins că vom reuși să aducem economia pe drumul pe care îl vrem”, a spus Klaus Iohannis.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close