Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, după Consiliul European: Industria siderurgică trebuie sprijinită

Klaus Iohannis, după Consiliul European: Industria siderurgică trebuie sprijinită

Klaus Iohannis, după Consiliul European: Industria siderurgică trebuie sprijinită
Sursa foto: Foto: Agerpres
18 Mar 2016   •   19:51

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că industria siderurgică trebuie sprijinită și că măsurile anti-dumping în domeniu trebuie accelerate.

"În concluziile reuniunii a fost introdus — inclusiv la solicitarea mea, în numele României — un mesaj important privind necesitatea sprijinirii industriei siderurgice, în contextul în care acest sector se confruntă cu o situație dificilă, de supraproducție, la nivel mondial. În legătură cu aceasta, am evocat necesitatea accelerării măsurilor anti-dumping în domeniu, cu scopul de a proteja economiile statelor membre ale Uniunii", a spus șeful statului după Consiliul European de la Bruxelles, potrivit Agerpres.

El a precizat că, în ceea ce privește subiectul din Consiliul European privind Semestrul European, discuțiile au vizat evoluțiile economice recente, context în care au fost aprobate domeniile prioritare de politici ale analizei anuale a creșterii, ce vor contribui la consolidarea redresării economice actuale pe baze durabile și la stimularea creșterii economice și a creării de locuri de muncă în toată Uniunea.

"Am salutat decizia Comisiei Europene de a scoate România de sub incidența procedurii privind dezechilibrele macroeconomice", a adăugat Iohannis.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Crimă pe stradă, în plină zi! O femeie din Olt a fost ucisă de soț
x close