Antena 3 CNN Actualitate Cum își motivează Klaus Iohannis numeroasele deplasări în străinătate

Cum își motivează Klaus Iohannis numeroasele deplasări în străinătate

Cum își motivează Klaus Iohannis numeroasele deplasări în străinătate
Sursa foto: Foto: Klaus Iohannis/Facebook
25 Apr 2016   •   20:43

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Timişoara, că deşi unii au spus despre el că a călătorit prea mult în străinătate, prin deplasările sale externe a consolidat parteneriate, au fost reînnodate relaţii şi s-au legat punţi.

'Vreau (...) să spun câteva lucruri despre ceea ce am făcut în ultimul an, în politica externă. Unii au spus că am călătorit prea mult. Este greşit, pentru că oriunde am mers, cu oricine m-am întâlnit, au fost relaţii de reînnodat, lucruri de pus la punct, parteneriate de consolidat, punţi de legat. Nici aici lucrurile nu se întâmplă peste noapte. E nevoie ca partenerii noştri să aibă în faţa ochilor seriozitate, calm, interes şi mai ales predictibilitate şi continuitate, o abordare aşezată, pe termen lung. Am dorit ca România să fie reprezentată cum se cuvine, am arătat peste tot că suntem de încredere, că avem o economie solidă şi atractivă pentru investiţii, un stat de drept cu legi clare şi proiecte concrete pe care le vom duce la capăt. Efectele unor astfel de vizite nu se văd imediat, dar ele pun bazele sănătoase ale unei imagini externe care onorează România şi pe români. Pe această bază vor veni, cu siguranţă, rezultate concrete, respectiv, credibilizarea ţării noastre, investiţii, locuri de muncă', a explicat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

El a punctat că peste tot pe unde a fost s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţilor de români, fiind astfel o promisiune onorată, la fel cum a fost onorată şi 'promisiunea de a avea legea votului prin corespondenţă'.

'Sigur, problemele sunt diverse şi aşteptările mari, dar avem toate premisele pentru a reuşi să consolidăm o legătură cu Diaspora, care să fie în beneficiul tuturor, al celor din ţară şi al celor de peste hotare', a spus preşedintele.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close