Antena 3 CNN Actualitate Lacrimi pentru Adela, polițista care s-a împușcat. A fost condusă pe ultimul drum | ”Nimic mai tragic decât un părinte care își îngroapă un copil”

Lacrimi pentru Adela, polițista care s-a împușcat. A fost condusă pe ultimul drum | ”Nimic mai tragic decât un părinte care își îngroapă un copil”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:25 21 Ian 2022 Modificat la 18:28 21 Ian 2022
adela-politista-impuscat-ultimul-drum
Lacrimi pentru Adela, polițista care s-a împușcat. A fost condusă pe ultimul drum Sursa foto: Antena 3

Adela Loredana era agent de poliţie, ajutor de şef de post la Poliţia Transporturi Strehaia. Tânăra din Filiaşi era căsătorită de numai câteva luni, respectiv din septembrie 2021, atunci când şi-a oficializat relaţia cu iubitul ei, tot poliţist.

Pe 19 ianuarie, tânăra şi-a pus capăt zilelor cu pistolul din dotare, în baia gării din Strehaia.

Apropiaţii sunt şocaţi şi spun că nu-şi pot explica gestul tinerei: „Nimeni nu s-a gândit că se poate întâmpla așa ceva.”, ”Este un șoc pentru noi toți. Apropiați colegi, nu avem cuvinte, e foarte greu.”, ”Nimic nu e mai tragic ca un părinte să își îngroape un copil.”, ”O fata nemaipomenită, frumoasă, respectuoasă.”, ”Era o floare. Și cuminte și frumoasă.”, ”Ne-am cutremurat. Ce să mai zicem. Ne-am cutremurat când am auzit.”

Tânăra suferea de ceva timp de depresie, iar apropiații ar fi încercat să o ajute. Unul dintre prietenii fetei a făcut mărturii despre mesajul de adio pe care aceasta i l-a transmis soțului.

Adela i-ar fi dat un mesaj lui Sorin, soțul ei, în care i-a spus cât de mult îl iubește și că îi pare rău că trebuie să facă acest gest, dar nu are încotro. După, ea și-a închis telefonul și a plecat în baia din gară unde s-a împușcat.

Mai mulţi martori au auzit zgomotul provocat de focul de armă şi au intrat în baie, acolo unde au găsit-o pe tânără împuşcată în cap şi plină de sânge.

La începutul lunii, o altă poliţistă, din Braşov, s-a sinucis în acelaşi mod, în apartamentul său. Ca şi în cazul de faţă, poliţista de la Braşov ar fi avut anumite probleme în familie.

×
Etichete: politista impuscat
Parteneri
x close