Antena 3 CNN Actualitate ”Litoralul pentru toţi” începe astăzi. Turiştii se pot caza plătind între 50 şi 140 de lei pe zi

”Litoralul pentru toţi” începe astăzi. Turiştii se pot caza plătind între 50 şi 140 de lei pe zi

”Litoralul pentru toţi” începe astăzi. Turiştii se pot caza plătind între 50 şi 140 de lei pe zi
01 Sep 2019   •   09:58

O nouă ediţie a Programului "Litoralul pentru toţi", prin care turiştii beneficiază de cazare la mare cu tarife între 50 şi 140 de lei/zi, se va derula în perioada 1 - 30 septembrie, informează Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), într-un comunicat de presă transmis.

"Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute in lunile iulie şi august. Tarifele practicate în programul special "Litoralul pentru toţi" sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon", precizează sursa citată. 

Conform FPTR, până în prezent, s-au înscris în cea de-a 36-ediţie a Programului 49 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii. 

"Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor sau direct de către hotel. Astfel, peste 14.000 de locuri sunt pregătite pentru turiştii care doresc să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin aceleaşi tarife nemodificate de şapte ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat", susţin reprezentanţii patronatele din turism. 

Şi în cadrul ediţiei din această toamnă "Litoralul pentru toţi", sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă. 

FPTR este singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector de activitate din turism, reprezentând angajatori a peste 33.000 de salariaţi, membrii entităţii având o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: litoralul pentru toti cazare mare turism
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close