Antena 3 CNN Actualitate Locale Apariție uluitoare pe străzile din Ploiești. Oamenilor le-a fost frică să iasă din case

Apariție uluitoare pe străzile din Ploiești. Oamenilor le-a fost frică să iasă din case

Apariție uluitoare pe străzile din Ploiești. Oamenilor le-a fost frică să iasă din case
25 Dec 2015   •   17:10

A fost alertă maximă azi-noapte în zona de nord a Ploieştiului. Un urs a fost văzut în zona căii ferate de la Gara de Nord, scrie observatorulph.ro.

Totul s-a întâmplat în jurul orelor 23.00. Au fost mobilizate forţe de ordine, dar şi medici veterinari. Prinderea animalului s-a dovedit extrem de dificilă. Într-un final, ursul a fost tranchilizat în zona Uzinii 1 Mai, pe strada Democraţiei, în zona blocurilor, şi dus la Grădina Zoo.

„Animalul nu avea microcip, fapt pentru care au fost lansate două ipoteze. Prima că ar fi vorba despre un crescător anonim, fie că ursul s-ar fi urcat într-un marfar. Pentru că, prima oară, animalul a fost văzut în zona Gării de Nord. Acum, ursul este la Grădina Zoologică. Este o femelă, care este agitată şi mănâncă foarte mult. Nu o vom păstra pentru mult timp”, a declarat Laura Moagher, directorul Grădinii Zoologice Bucov.

Citiți mai mult pe observatorulph.ro.

×
Subiecte în articol: Ploiești urs
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close