Antena 3 CNN Actualitate Locale Cea mai frumoasă şosea din Moldova a fost distrusă de o furtună

Cea mai frumoasă şosea din Moldova a fost distrusă de o furtună

Cea mai frumoasă şosea din Moldova a fost distrusă de o furtună
Sursa foto: Foto:adevarul.ro
24 Noi 2015   •   08:55

Un vânt ce a bătut cu peste 100 km/h a făcut prăpăd pe cea mai frumoasă şosea din nordul Moldovei. Zeci de copaci au fost pur şi simplu smulşi din rădăcini şi aruncaţi pe carosabil.

O furtună puternică a afectat una dintre cele mai frumoase şosele din ţară, drumul cunoscut sub numele Transrarău, vântul bătând cu peste 100 km/h. Foarte mulţi copaci au fost doborâţi de vânt şi au căzut pe carosabil. Autorităţile au intervenit pentru a degaja calea rutieră, iar cei de la Romsilva au început să înlăture arborii doborâţi de vânt.

“Foarte mulţi copaci doborâţi de vânt şi foarte multe arocamente căzute pe carosabil. Am luat măsuri pentru a degaja calea rutieră”, a arătat Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, care a mai precizat că Transrarăul trebuie curăţat până la venirea iernii.

Dezastrul de pe Transrarău s-a produs după ce pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc şi a comunelor învecinate au avut loc intensificări importante ale vântului, în urma cărora mai mulţi arbori au căzut peste reţeaua de drumuri, linia reţelei de electricitate, linia de telefonie, fiind avariate sau rupte firele în mai multe zone.
Sursa: adevărul.ro

×
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România
x close