Antena 3 CNN Actualitate Locale Cinci tineri care s-au aventurat cu hidrobicicletele în larg, la Costineşti, nu au mai putut ajunge la mal din cauza vântului! Ce a urmat

Cinci tineri care s-au aventurat cu hidrobicicletele în larg, la Costineşti, nu au mai putut ajunge la mal din cauza vântului! Ce a urmat

Cinci tineri care s-au aventurat cu hidrobicicletele în larg, la Costineşti, nu au mai putut ajunge la mal din cauza vântului! Ce a urmat
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    15 Aug 2017   •   17:17

Pompierii şi salvamarii au intervenit, marţi după-amiază, în staţiunea Costineşti, pentru recuperarea a cinci tineri care se aflau pe trei hidrobiciclete, în Marea Neagră, iar din cauza vântului nu mai puteau ajunge la mal.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru recuperarea mai multor persoane aflate pe trei hidrobiciclete şi care pluteau în derivă, în largul mării, în Costineşti, o ambarcaţiune deplasându-se în sprijinul salvamarilor, scrie news.ro.

Două dintre persoane au fost recuperate de echipajul ISU, iar celelalte trei de către salvamari, acestea ajungând în siguranţă la ţărm.

 

viewscnt

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close