Antena 3 CNN Actualitate Locale Conductă de gaz fisurată accidental de un utilaj, pe DN73, în Argeș! Circulația este oprită, pompierii intervin de urgență

Conductă de gaz fisurată accidental de un utilaj, pe DN73, în Argeș! Circulația este oprită, pompierii intervin de urgență

Autoritățile intervin de urgență joi pe DN 73, în localitatea Mărăcineni, județul Argeș, după ce a fost fisurată accidental o conductă de gaze.

Conductă de gaz fisurată accidental de un utilaj, pe DN73, în Argeș! Circulația este oprită, pompierii intervin de urgență
Sursa foto: Hepta I Mediafax Foto / IGSU
de Georgiana Adam    |    21 Sep 2023   •   15:35

Poliția Argeș anunță că pe DN 73, în Mărăcineni, a fost sesizată fisurarea accidentală a unei conducte de gaze.

Circulația este oprită pe ambele sensuri de mers, pe drumul național care leagă Pitești de Câmpulung.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș sunt la fața locului, pentru a asigura sprijin în vederea intervenției pompierilor și a echipajelor specializate și dirijare a circulației.

Evenimentul a avut loc în curtea unui imobil, adiacent sensului de deplasare spre Pitești.

Patru echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat intervin în la fața locului.

Potrivit ISU Argeș, este vorba despre un utilaj care a avariat o conductă de gaze.

La fața locului a sosit și un echipaj al furnizorului de gaze.

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close