Antena 3 CNN Actualitate Locale Moarte suspectă la Brașov. Un copil de un an și 10 luni a murit | Concubinul mamei a fost reţinut

Moarte suspectă la Brașov. Un copil de un an și 10 luni a murit | Concubinul mamei a fost reţinut

Poliţiştii şi procurorii din Braşov au deschis o anchetă, după moartea suspectă a unui copil de un an şi zece luni. Concubinul mamei a fost reţinut.

Moarte suspectă la Brașov. Un copil de un an și 10 luni a murit | Concubinul mamei a fost reţinut
Sursa foto: Mediafax Foto / Justinel Stavaru
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Iul 2023   •   23:50

Copilul în vârstă de 1 an și 10 luni a murit, luni dimineața, Poliția Brașov fiind sesizată la ora 4.00. Mama copilului este cea care a sunat la 112 şi a cerut ajutor, fiindcă micuţul nu respira.

Împreună cu copilul în momentul în care au ajuns oamenii legii se afla mama. Când au ajuns, medicii de pe ambulanță au constatat decesul copilului.

Copilul avea urme vizibile de violenţă pe corp iar poliţiştii şi procurorii din Braşov au deschis o anchetă.

Se aşteaptă rezultatele necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului.

Dosarul penal a fost preluat de către Tribunalul pentru minori şi familie Braşov.

Citeşte şi: Copilul de șase ani, dispărut pe malul râului Ialomița, a fost găsit mort

Suspectul principal în acest caz este un tânăr de 21 ani,  concubinul mamei. Acesta a fost reținut pentru 24 ore.

Tânărul nu este tatăl biologic al copilului.

×
Subiecte în articol: Brașov bebelus
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close