Antena 3 CNN Actualitate Locale Deținutul condamnat pentru omor, care a evadat din Penitenciarul Găești, a fost prins

Deținutul condamnat pentru omor, care a evadat din Penitenciarul Găești, a fost prins

Deținutul condamnat pentru omor, care a evadat din Penitenciarul Găești, a fost prins
09 Apr 2019   •   20:31

UPDATE Deținutul a fost prins în curtea unui restaurant. Acesta le-a declarat autorităților că ar fi avut o idilă cu angajata restaurantului și că pentru ea ar fi evadat. 

 

Un deținut de 36 de ani, condamnat pentru omor, a evadat de la Penitenciarul Găești, județul Dâmbovița.

Bărbatul e din Iași și era încarcerat în regim deschis. Acesta a părăsit punctul de lucru al unei societăți comerciale unde desfășura activități lucrative fără pază și nu a mai revenit la unitatea de detenție la terminarea programului de lucru.

Deținutul Crețu Constantin era condamnat la executarea a 15 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Poliția Orașului Găesti cere ajutorul persoanelor care pot oferi informații care să conducă la depistarea bărbatului. Pot suna la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

La momentul plecării, Crețu Constantin era îmbrăcat cu un hanorac de culoare albă și purta o șapcă albă.

Semnalmente: 1,73 m înălțime, păr șaten întins, frunte lată, nas drept, ochi căprui, gura mica, bărbia ascuțită, urechi lipite, ten deschis la culoare. Purta barbă subțire.

La nivelul I.P.J. Dâmbovița au fost constituite mai multe filtre, îndeosebi pe raza localităților Găești, Petrești, Valea Mare și Mătăsaru. Se efectuează investigații în colaborare cu efective de la Penitenciarul Găești.

La activitățile de căutare participă și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, fiind folosit și un câine de urmă.

A devadat pentru că s-ar fi îndrăgostit de angajata unui restaurant

Se pare că bărbatul s-ar fi îndrăgostit de angajata unui restaurant din Găești, acolo unde a lucrat și el. Femeia, care e căsătorită și are doi copii, nu i-a răspuns la avansuri. Condamnatul ar fi amenințat-o că va ieși din închisoare și să o omoare.

Femeia le-a declarat polițiștilor că deținutul a sunat-o chiar astăzi și a amenintat-o. 

Citiți și Noi detalii despre deținutul condamnat pentru omor, care a evadat din Penitenciarul Găești, județul Dâmbovița

×
Subiecte în articol: Iași Dambovita penitenciar detinut
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close