Antena 3 CNN › Politică › Apel la unirea forțelor conservatoare și liberale: PUCL lansează o platformă politică deschisă

Apel la unirea forțelor conservatoare și liberale: PUCL lansează o platformă politică deschisă

G.A.
1 minut de citit Publicat la 15:11 09 Oct 2026 Modificat la 15:11 09 Oct 2026
pucl
Reuniunea Biroului Permanent Național al PUCL

Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL) propune coagularea forțelor conservatoare și liberale într-o platformă comună și invită organizațiile politice și civice să se alăture proiectului. Rezoluția a fost adoptată vineri, 9 octombrie, la Palatul Parlamentului, în prezența europarlamentarului Claudiu Târziu și a fostului ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Reuniunea Biroului Permanent Național al PUCL s-a desfășurat în Sala „Nicolae Iorga” și a adus împreună conducerea centrală a partidului și reprezentanți ai structurilor locale. Claudiu Târziu, președintele Partidului Acțiunea Conservatoare, și Cristian Diaconescu au participat în calitate de invitați.

Inițiativa vine după aprobarea de către Tribunalul București a schimbării denumirii partidului, decisă la Congresul din 17 iulie 2026. Potrivit rezoluției, noua identitate exprimă explicit valorile conservatoare pe care umaniștii afirmă că le susțin încă de la înființarea PUR, în 1991.

„România are nevoie de o platformă liberal-conservatoare puternică, dinamică, serioasă, capabilă să construiască trainic, nu să dărâme bezmetic!”, se arată în documentul adoptat.

PUCL susține că excesele mișcărilor „progresiste” au contribuit la instabilitate economică, polarizare socială și erodarea reperelor instituționale și culturale. În acest context, partidul propune un proiect comun axat pe stabilitate politică, economie de piață și principii morale.

Platforma are zece repere, între care statul de drept, apartenența fermă la NATO și Uniunea Europeană, protejarea familiei, promovarea identității naționale și a tradițiilor, respectarea valorilor religioase, morale și etice și sprijinirea categoriilor vulnerabile. Lista include depolitizarea administrației, garantarea libertății și demnității umane, inclusiv în raport cu inteligența artificială, precum și unitatea națională și coeziunea socială.

Potrivit PUCL, aceste principii sunt deschise dezbaterii și pot fi completate împreună cu organizațiile care au obiective similare sau complementare. Partidul anunță și intenția de a le transpune în proiecte legislative, prin colaborarea parlamentarilor săi cu alți colegi care împărtășesc viziuni conservatoare.

„Invităm toate persoanele și organizațiile civice sau politice care ne împărtășesc valorile să ni se alăture!”, transmite conducerea PUCL.

În apelul adoptat, partidul afirmă că România are nevoie de implicarea oamenilor competenți și onești și anunță că sediul său central rămâne deschis celor care vor să contribuie la construirea platformei.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close